„În continuarea cercetărilor efectuate în cazul celor 16 containere descoperite în Portul Constanţa Sud Agigea, în data de 28.02.2020, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, au identificat în terminalul din Portul Constanţa, două containere ce figurau ca sosite în terminal în luna decembrie 2019.

Astfel, o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Garda de Mediu şi Direcţia de Sănătate Publică Constanţa au efectuat un control fizic asupra mărfurilor din containere. S-a constatat că, deşi în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind produse de uz casnic, acestea erau de fapt deşeuri inutilizabile”, reiese dintr-un comunicat transmis de Garda de Coastă.

Marfa, expediată înapoi în Marea Britanie

Conform sursei citate de Agerpres, produsele aveau ca destinaţie o societate comercială din municipiul Bucureşti, însă, pe 28 februarie, proprietarii au solicitat transbordarea lor în alte containere, pentru a le fi pierdută urma.
„În acest mod, se modifică ţara de încărcare a mărfurilor din Marea Britanie, în România, având ca destinaţie o altă ţară, cu scopul derutării autorităţilor”, potrivit Gărzii de Coastă. După efectuarea controlului, produsele au fost reintroduse în containere pentru a fi expediate în ţara de origine.

Poliţiştii fac verificări şi în cazul unor deşeuri de acelaşi tip care au ajun în terminalul de containere de la Chitila.
„De asemenea, în prezent, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Gărzii de Mediu Bucureşti şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, desfăşoară activităţi de verificare fizică a unor containere pline cu acelaşi tip de deşeuri în terminalul de containere Chitila, judeţul Ilfov”, se menţionează în comunicat.

În cauză, sunt cercetaţi doi cetăţeni români, în vârstă de 36, respectiv 33 de ani, precum şi un cetăţean britanic, de 34 de ani. Ancheta este făcută de poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.