Pe 15 noiembrie, acţionarii celor două bănci au aprobat fuziune celor doi creditori pentru a crea cea mai mare bancă, cu scopul de a trece mai uşor peste criza datoriilor care ar fi afectat retrageri de depozite şi creşterea împrumuturilor neperformante.
Totuşi, acordul dintre Grecia şi creditorii săi privaţi, care s-a finalizat săptămâna trecută, produc băncilor pierderi mai mari decât aşteptările avute la momentul agreări planului iniţial de fuziune.
“Boardul Alpha Bank va convoca adunarea generală a acţionarilor unde va propune revocarea deciziei de fuziune pe care acţionarii au luat-o în 15 noiembrie”, a spus un purtător de cuvânt al băncii.
Un alt oficial al Alpha Bank a spus că întâlnirea boardului va avea loc pe 27 martie.
Expunerea Alpha Bank pe bondurile greceşti este aproape jumătate din cea a Eurobank.
În jurul orei 12 (ora României), acţiunile Alpha creşteau cu 5,6%, în vreme ce titlurile Eurobank avansau cu 5%, analiştii spunând că mutarea Alpha ar putea pava drumul către alte fuziuni.
Un oficial al Eurobank a spus că instituţia crede că fuziunea are fi benefică. “Noi credem că planul de fuziune face sens şi are sinergii importante, dar Alpha nu doreşte asta, iar noi nu putem forţa un mariaj”, a spus oficialul.