Alocaţia pentru copii va fi dublată
Plenul Camerei Deputaților a votat miercuri un amendament, propus de PNL, prin care alocațiile de stat pentru copii se dublează.
Amendamentul a fost propus de deputatul PNL Cristina Pocora la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și a fost adoptat cu 98 de voturi pentru și 77 împotrivă.
Acest amendament, respins marți la Comisia de muncă a Camerei Deputaților, prevede că alocațiile pentru copii se măresc de la 42 la 84 de lei.
După ce amendamentul a fost adoptat, liderul grupului PSD de la Cameră, Marian Neacșu, a cerut o pauză de 25 de minute iar ședința de plen s-a întrerupt, ca și dezbaterile la acest proiect de lege.
Ordonanța cu amendamentul admis urmează să intre la votul final miercuri după-amiază.
AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





