După intrarea în viaţa monahală a tatălui său, la Mănăstirea Bistriţa, s-a călugărit şi Gavriil Uric, în obştea Mănăstirii Neamţ, dorind sa slujească din tinereţe lui Hristos. Călugăria lor a avut loc între anii 1407-1415.
Gavriil Scriitorul (Uric) este unul dintre cei dintâi copişti de opere filocalice din ţara noastră şi unul din cei mai iscusiţi dascăli, miniaturişti şi caligrafi ai monahismului românesc.
Monah învăţat, Gavriil era fiul grămăticului Petru Uric, scriitor de acte (urice) domneşti de la curtea domnilor Moldovei Roman Muşat (1392-1394) şi Alexandru cel Bun (1400-1432).
„Smeritul monah Gavriil, socotindu-se nevrednic de sfânta preoţie, şi-a închinat anii vieţii copierii de învăţături şi scrieri patristice, atât aghiografice, cât şi filocalice.
Căci era înzestrat de Dumnezeu cu multă ştiinţă de carte, cu o frumoasă scriere şi cunoştea bine limbile greacă şi slavonă şi împodobea cărţile sale cu miniaturi din cele mai alese”, scrie arhimandritul Ioanichie Bălan în „Patericul Românesc”.
A copiat şi a împodobit în Mănăstirea Neamţ zeci de manuscrise, timp de aproape 40 de ani.
Dintre acestea se mai păstrează astăzi doar câteva: „Evangheliarul” (1429) cu text slavon şi grecesc şi cu neegalate miniaturi; „Scara” Sfântului Ioan Scărarul, „Mărgăritarul” Sfântului Ioan Gură de Aur şi patru volume de „Sbornice”.
Gavriil Uric, cercetând manuscrisele bizantine de la Mănăstirea Moldoviţa, aduse de Alexandru cel Bun de la Constantinopol (Mănăstirea Studion), întemeiază la Neamţ şi Bistriţa o vestită şcoală de caligrafi şi miniaturişti, formând numeroşi dascăli, grămătici şi scriitori de cărţi patristice şi de cult.
Prin acest dascăl a pătruns duhul Sfinţilor Părinţi şi tradiţia bizantină în mănăstirile din Moldova.
Ucenicii lui s-au răspândit, mai ales sub domnia lui Ştefan cel Mare, în toate mănăstirile din Moldova, Bistriţa, Putna, Moldoviţa, Voroneţ, Probota, Tazlău şi la cancelariile domneşti.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric