Guvernul intenționează să modifice, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, regulile de franșiză. Proiectul de lege a fost deja depus la Parlament și se află în stadiu de adoptare.

Principala modificare vine din obligativitatea celui care vrea să deschidă o franșiză de a opera o unitate pilot cel puțin pe o perioadă de un an, astfel încât franșizorul (compania care permite exploatarea drepturilor sale) să poatî testa și definitiva formula de afacere pe care urmează să o vândă, anunță Profit.ro.

În plus, francizorul va furniza potențialului francizat un document din care să reiasă: istoricul și experienţa francizorului, amănunte privind identitatea managementului francizei, istoricul de litigii al francizorului și al conducerii acestuia, suma iniţială pe care trebuie să o investească francizatul, copii ale rezultatului financiar al francizorului din ultimul an, precum și deţinerea informaţiilor cu privire la unitatea ­pilot.

De asemenea, parlamentarii au modificat proiectul de lege astfel încât ”beneficiarul” francizei să nu fie definit drept ”comerciant”, ci ”francizatul” să fie ”profesionist”, persoană fizică sau juridică, selecționat de francizor, care aderă la principiul omogenității rețelei de franciză, așa cum este ea definită de către francizori.

În maximum 2 luni de la intrarea în vigoare a legii, prevede proiectul de lege, Asociația Română de Franciză va trebui să înființeze Registrul Național de Franciză, în care francizorii din Romania vor avea obligația de înregistrare a documentului de dezvăluire de informații în termen de 3 luni de la începerea activității.