Premierul Ludovic Orban a dat garanţii că exercitarea votului la scrutin se va face în cele mai sigure condiţii de protejare a sănătăţii.

„6 decembrie reprezintă un moment de cotitură, avem şansa ca România să se îndrepte în direcţia corectă, avem şansa ca în 6 decembrie să reuşim să dăm României o majoritate parlamentară responsabilă şi un Guvern capabil să implementeze Planul naţional de dezvoltare. Destinul României stă în mâinile fiecăruia dintre noi, avem puterea şi trebuie doar să o folosim. Fiecare dintre dumneavoastră gândiţi-vă că este extrem de important să veniţi la vot, să vă exercitaţi acest drept fundamental. Chiar dacă mulţi au încercat să vă sperie, să vă spună să nu veniţi la vot, eu vă garantez că exercitarea dreptului la vot se va face în cele mai sigure condiţii de protejare a sănătăţii. Nimeni dintre cei care vor veni la vot nu va avea sănătatea pusă în pericol, pentru că am luat măsuri de protecţie stricte pe care le vom aplica şi oricine îşi exercită dreptul de vot va fi protejat de riscul de infectare”, a spus Orban, într-o declaraţie la sediul PNL.

Va urma un lockdown după alegerile parlamentare?

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seara, că România nu va intra în lockdown după alegerile parlamentare. Șeful Guvernului a precizat că țara noastră nu îşi permite o astfel de măsură. „Garantez sută la sută că nu va fi niciun lockdown. România nu îşi poate permite aşa ceva, nu ne putem permite din punct de vedere economic, din punct de vedere al perioadei care urmează. Aşa ceva nu se va întâmpla. Deci, cine mai susţine aşa ceva, spun că este o bazaconie şi că este de fapt o minciună de campanie în încercarea de a mai reduce susţinerea pentru PNL. Şi preşedintele a spus foarte clar: nici vorbă de aşa ceva. Nu se pune problema unei închideri a activităţilor economice”, a precizat prim-ministrul.