În primul său raport al ‘transparenţei’, motorul de căutare explică că a primit 12.444 cereri de la autorităţi americane, în primele şase luni ale anului 2013. Această cifră cuprinde toate tipurile de cereri de date, precizează Yahoo, fie că provin de la autorităţile judiciare sau autorităţile însărcinate cu securitatea naţională americană, în baza legii FISA (Foreign Intelligence Surveillance Act) şi a NSL (National Security Letters).

Guvernul american ‘ne interzice să furnizăm detalii suplimentare privind numărul cererilor’, a arătat compania.

‘La Yahoo luăm foarte în serios confidenţialitatea utilizatorilor noştri’, a afirmat pe un blog Ron Bell, principalul avocat al Yahoo, precizând că departamentul juridic al companiei pretinde ca toate cererile guvernelor să fie adresate în mod legal şi în scopuri legale.

Potrivit sursei citate, 37% din cererile americane au fost satisfăcute şi în 55% din cazuri Yahoo a furnizat informaţii ‘fără conţinut’ precum numele sau localizarea. 2% din aceste cereri au fost respinse iar 6% dintre ele nu au condus la furnizarea niciunei informaţii.

Printre cele 16 ţări sau teritorii care au solicitat informaţii de la Yahoo, compania a citat Australia, Hong Kong, India, Noua Zeelandă, Taiwan, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie şi Brazilia.

După Google şi Microsoft, Facebook a dezvăluit la sfârşitul lunii august că peste 70 de state au solicitat informaţii despre utilizatorii săi, în primul semestru din 2013.

Capital.ro scria în urmă cu două săptămâni că agenţii guvernamentali din 74 de ţări au cerut, în prima jumătate a acestui an, informaţii despre 38.000 de utilizatori ai reţelei de socializare Facebook, iar printre aceştia se află şi oficiali români.

Sursa: Agerpres


Te-ar putea interesa și: