Lovitură puternică pentru Traian Băsescu. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a admis oficial că apropiați ai fostului președinte, care au făcut parte din Consiliu, ar fi ținut în sertar dovezile despre Băsescu, care fusese informator al Securității în anii comunismului.

Această dezvăluire a fost făcută de Active News și dezbătută, ulterior, la Antena 3 de către Mihai Gâdea. Potrivit concluziei care se desprinde în urma unei anchete efectuate de CNSAS și puse la dispoziția publicației citate, instituția a admis că Germina Nagâț, fosta șefă a direcției Investigații a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în prezent membră a colegiului din partea USR, a avut cunoștință încă din 2006 despre documentele care au stat la baza deciziei justiției că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității.

„Fapta este penală și confirmă suspiciunile asupra acestei spețe, emise de mai mulți jurnaliști veterani. Ancheta CNSAS arată că, la data respectivă Germina Nagâț, director al Direcției Informații, avea cunoștință despre documentele preluate de la SRI, atât din decizia 310 încă din 2006, cât și de la ELLO, baza de date electronică internă a CNSAS”, a arătat sursa amintită.

Detalii despre documentele privind colaborarea cu Securitatea

Totodată, au fost puse la dispoziția CNSAS, de către fostul președinte Emil Constantinescu și Mugur Ciuvică, documentele preluate în comisia mixtă, în 2006, referitor la Traian Băsescu, se mai arată în raport. Toate documentele care au condus la investigația din 2019 se aflau în arhiva CNSAS încă din perioada 2005-2008, ceea ce înseamnă că în mod sigur au fost înregistrate în bază total a Direcției Investigații, înainte de emiterea notei de constatare din 2013, subliniază CNSAS.

Mihai Gâdea a analizat toată această stare de fapt și a susținut că, din punct de vedere penal, fapta este una foarte gravă. La rândul său, Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice, a ținut să arate că, astfel, s-a permis cel puțin al doilea mandat al lui Băsescu și continuarea minciunii.

Verificat de mai multe ori de către CNSAS

Amintim că Traian Băsescu a fost verificat de mai multe ori de către CNSAS, ultima adeverință, de necolaborarea cu Securitatea, fiind din februarie 2014. Celelalte sunt din 2002, 2004, 2006 și 2009. Traian Băsescu a fost verificat din oficiu, în postura de candidat la europarlamentare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, 23 martie, că fostul președinte român Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Judecătorii Curții Supreme au respins acțiunea lui Traian Băsescu împotriva deciziei Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității, care l-a declarat colaborator al fostei Securității.