Elena Udrea a fost ministru, șef de partid sau șef al cancelariei prezidențiale pe vremea când Traian Băsescu era șef la Palatul Cotroceni. Apoi, au venit problemele cu justiția, arestările și fuga din țară.

Secretul Elenei Udrea

Udrea a fugit din România de teama justiției. A stat mult timp în Costa Rica, acolo unde a dat viață și unei fetițe. Și-a întemeiat o familie alături de Adrian Alexandrov, apoi a revenit în țară. Dosarele penale nu s-au închis, dar deocamdată sunt în faza de judecată.

Nici relația dintre Udrea și fostul președinte, Traian Băsescu, nu mai este așa de apropiată. Acesta este europarlamentar, în timp ce Elena Udrea nu mai vrea să audă de politică și nici măcar de PMP, fostul partid pe care îl condusese.

Totuși, un detaliu inedit și mai puțin știut despre Elena Udrea s-a aflt abia acum. Se pare că fostul președinte, Traian Băsescu, îl știa. Al doilea prenume al fostei blonde de la Cotroceni este Gabriela, dar Udrea nu l-a folosit niciodată. Acesta a rămas în buletin și atât.

Ce relații a avut Elena Udrea

În prezent, Elena Udrea trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Adrian Alexandrov, care este și tatăl fetiței ei. În trecut, aceasta a fost căsătorită cu controversatul om de afaceri, Dorin Cocoș. Înainte de a devenit celebră, aceasta s-a iubit și cu fostul jucător al Stelei din anii 90, Ilie Stan.

S-a speculat că ar fi o legătură specială între Elena Udrea și Traian Băsescu, dar nimeni nu a venit vreodată cu vreo dovadă și nici cei doi nu au dat vreun răspuns care să nască speculații.