PSD lansează acuzaţii extrem de grave la adresa PNL şi a Guvernului condus de către liberalul Florin Cîţu. Social democraţii susţin faptul că viitorul Congres al PNL şi lupta pentru şefia partidului va dăuna grav României.

Lovitură cruntă pentru România

Lovitură cruntă pentru România. Mult aşteptaţii bani din programul PNRR ar putea să nu mai ajungă în ţară. PSD lansează acuzaţii grave la adresa PNL şi vine şi cu o soluţie. A reînnoit oferta de a pune la dispoziție toți specialiștii și experții partidului, care să se implice pentru ca România să aibă cât mai rapid un document final.

„Este regretabil că lupta politică internă din PNL pune în pericol realizarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a arătat întreaga disponibilitate de a avea un dialog constructiv cu premierul Florin Cîțu pe marginea PNRR, în condițiile în care Comisia Europeană a respins deja de două ori planul trimis de Guvern.

Este în interesul României și spre binele tuturor cetățenilor ca reprezentanții Guvernului să colaboreze cu cei care pot contribui la salvarea pe ultima sută de metri a PNRR”, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

PSD vrea să ajute Guvernul

Conform sursei citate, PSD a reînnoit oferta de a pune la dispoziție toți specialiștii și experții partidului, care să se implice pentru ca România să aibă cât mai rapid un document final, care să respecte cerințele Comisiei Europene.

„Din păcate, constatăm că Ludovic Orban și Florin Cîțu continuă să se comporte politicianist și iresponsabil în această situație critică pentru România.

PSD continuă să susțină necesitatea dialogului cu patronatele, sindicatele și cu Opoziția, precum și a prezentării PNRR în Parlament, exact în termenii în care și Comisia Europeană i-a recomandat premierului Cîțu”, mai spun social-democrații.