Ies la iveală amănunte incredibile despre actualul primar al Constanței, Decebal Făgădău. Sunt acuzații extrem de grave la adresa acestuia. Edilul în funcție nu respectă legea și deciziile definitive ale instanței.

Acuzații grave la adresa lui Decebal Făgădău!

Este vorba despre un teren extrem de scump din Constanța pe care primăria nu l-a recuperat, deși decizia instanței este definitivă. Unul dintre intermediarii afacerilor corupte cu retrocedări de terenuri ale lui Radu Mazăre, Georgică Giurgiucanu, a fost condamnat la închisoare în februarie 2019. Prin acea decizie de condamnare, instanța a hotărât ca un teren din Parcul Tăbărie din Constanța, cu ieșire la lac, să revină în proprietatea municipiului de la malul mării. Terenul este însă și acum al lui Georgică Giurgiucanu.

Sarcina readucerii acestui teren al patrimoniului municipiului Constanța îi aparține primarului Decebal Făgădău, urmașul administrativ al fostului edil, Radu Mazăre.

Povestea lui Georgică Giurgiucanu începe în 2001, într-un birou notarial din București, unde afaceristul constănțean a fost împuternicit să se ocupe de retrocedarea unei importante averi imobiliare, ce fusese confiscată de comuniști după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Proprietățile respective sunt situate în județul Constanța și s-au aflat în posesia familiei lui Ioan Movilă (1846-1904), fost magistrat și deputat al României. De altfel, el este cel care a întemeiat primele stațiuni de pe litoralul românesc, și anume Eforie și Techirghiol.

După Revoluția din decembrie 1989, Ivonne Movilă, una dintre descendentele sale, a încercat să recupereze o parte din moștenire, dar procesul s-a dovedit anevoios. Totuși, în 2001, Ivonne Movilă l-a întâlnit pe Georgică Giurgiucanu, iar cei doi au semnat în biroul notarului Jean Andrei din București un contract care prevedea că, dacă duce la bun sfârșit demersurile, Giurgiucanu, om de afaceri din Constanța, primește jumătate din terenuri.

O investigație penală derulată de DNA a arătat că, în perioada următoare, a falsificat o serie de documente și a susținut, în numele Ivonnei Movilă, că avea de recuperat 1.250 de hectare de terenuri evaluate la peste jumătate de miliard de euro, conform newsweek.ro.

Potrivit anchetatorilor, Giurgiucanu a fost un pion important, însă cel care a rafinat și a finalizat operațiunea a fost chiar primarul Radu Mazăre, ajutat de prieteni.