Acești angajați ar putea avea salariile mărite! Ministrul și-a arătat solidaritatea față de ei

Acești angajați ar putea avea salariile mărite! Ministrul și-a arătat solidaritatea față de ei
Publicat de Corina Chiriac la 20 februarie 2020, 22:48
Din cuprinsul articolului

În cadrul dialogului purtat de către ministrul Lucian Bode cu partenerii sociali, astăzi, 20 februarie 2020, la sediul Ministerului, în prezența ministrului Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru a avut loc întâlnirea cu Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, reprezentanții Federației Sindicatelor Poștașilor și ai managementului Companiei Naționale Poșta Română.

În timpul discuțiilor ministrul Lucian Bode a subliniat faptul că la nivelul Poștei Române se va insista pe îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajații companiei, inclusiv identificarea soluțiilor necesare pentru creșterea veniturilor fapt ce va fi corelat cu implementarea noilor tehnologii necesare pentru îmbunătățirea calității serviciilor prestate.

Ce spune ministrul Lucian Bode

”Angajații Poștei Române de foarte multe ori au fost uitați când a venit vorba de îmbunătățirea condițiilor de muncă. Am văzut cum diverși manageri ce s-au perindat la conducerea companiei au fost acolo doar pentru a-și face imagine și pentru a bifa în CV o funcție. Astăzi suntem în situația în care trebuie să luăm urgent măsurile care să determine îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru salariații Poștei. Să le ceri angajaților Poștei să își facă treaba, dar tu ca și management al companiei să nu le asiguri condiții normale de muncă nu este în regulă. Mi-ar fi plăcut să îi văd pe acești foști șefi ai Poștei, măcar o dată să vadă ce înseamnă să mergi prin ploaie, noroaie sau arșița verii cu geanta de poștaș. De aceea, am cerut noului management al Poștei, să găsească soluții pentru ca munca acestor oameni să fie cu adevărat prețuită. Ei merită tot respectul nostru și sunt sigur că dacă se va face tot ceea ce și-a propus noul management al companiei, în curând vom vedea o redresare atât sub aspectul situației financiare cât și al calității serviciilor„ a declarat ministrul Lucian Bode.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.