În 1992, Elveţia, ţara referendumurilor pentru orice, refuza să adere la Spaţiul Economic European,  anticamera Uniunii Europene, iar ţara cantoanelor a rămas o insulă de prosperitate într-o Europă care a fost lovită de criză. Cu toate acestea, Elveţia are numeroase acorduri cu UE şi a fost singurul stat nemebru UE care a ţinut un referendum, în 2009, privind aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Preocuparea de a atenua consecinţele economice negative datorate neparticipării la piaţa unică europeană s-a concretizat prin semnarea, în 1999, a unui prim pachet de şapte acorduri bilaterale cu UE în domenii de interes comun: libera circulaţie a persoanelor, transportul aerian, transportul terestru, agricultura, barierele tehnice în comerţul internaţional, piaţa de achiziţii publice, cercetare-dezvoltare. O a doua serie de opt acorduri bilaterale au fost încheiate în 2004.

La întrebarea de ce nu este Elveţia stat membru a răspuns într-un interviu şi Andeas Gross, proeminent om politic şi universitar elveţian:  Motivul este istoria. Europa a trecut peste trei războaie. Elveţia a supravieţuit singură. Europa şi ceilaţi au eşuat, tot singuri. De aceea am învăţat că trebuie să cooperăm pentru a ne proteja. În momentul acesta Elveţia crede ca poate face totul singură. 

Cum obține o țară calitate de membru UE

Calitatea de stat membru al UE nu se poate obține de pe o zi pe alta, ci presupune parcurgerea unei proceduri complexe. Odată îndeplinite condițiile de aderare, țările candidate trebuie să aplice legislația europeană în toate domeniile.

Orice țară care îndeplinește condițiile de aderareEN își poate depune candidatura. Cunoscute sub denumirea de „criteriile de la Copenhaga”, aceste condiții includ existența economiei de piață, a unei democrații stabile, a statului de drept, precum și acceptarea legislației UE, inclusiv a celei referitoare la moneda euro.

O țară care dorește să adere la UE înaintează o cerere Consiliului, iar acesta îi solicită Comisiei Europene să evalueze capacitatea statului candidat de a îndeplini criteriile de la Copenhaga. Dacă avizul Comisiei este favorabil, Consiliul trebuie să convină asupra unui mandat de negociere. Ulterior, se deschid negocieri oficiale pentru fiecare capitol de aderare în parte.

Întrucât volumul reglementărilor europene pe care fiecare țară candidată trebuie să le transpună în legislația națională este foarte mare, negocierile se derulează pe o perioadă lungă de timp. Țările candidate beneficiază de sprijin financiar, administrativ și tehnic pe durata perioadei de preaderare.

Te-ar putea interesa și: