Silvia Bălan-Vițelaru, are 33 ani, a studiat Dreptul și a profesat ca avocat timp de 4 ani. Anul 2012 a fost pentru ea unul cu totul special, un an al deciziilor, al schimbărilor și al pasiunilor care au luat locul meseriei pe care o profesa și pentru care se pregătise mult timp.  Dar despre care spune că a simțit că nu „i se potrivea”.

„Îmi doream să fac lucruri mai creative și am avut această ocazie după ce i-am spus <da> viitorului meu soț, în 2012. În perioada care a urmat, am lucrat la organizarea nunții, dorindu-mi una cu tematică de poveste. M-am documentat foarte mult despre tot ce presupuneau detaliile unui astfel de eveniment, dar partea care mi-a plăcut cel mai mult a fost decorul. Pentru că voiam să recreez o pădure fermecată.” A angajat o firmă care să-l întruchipeze exact ca-s visurile sale, a aflat totul despre flori, iar pe cele din hârtie le-a confecționat ea însăși. De aici și până la deschiderea, în 2014, a Atelierului Floral O’La La a fost doar un pas, format din cursuri și workshopuri la care Silvia a învățat cum să transforme dragostea pentru flori într-o afacere, într-un mod creativ.

Se simte mai liberă

Același an și tot nunta au făcut-o să descopere un alt domeniu în care s-a simțit mai liberă  și inspirată: dansul, în special salsa. Totul a început cu cursurile de dans pe care le-a luat împreună cu soțul ei pentru fericitul eveniment, dar a continuat să se bucure de acest hobby și mai târziu. Mai mult, pasiunea pentru salsa a inspirat-o să creeze costume speciale, destinate acestui dans. 

„Pe măsură ce am început să merg mai mult la cursuri și la evenimente mi-am dorit să mă bucur de un echipament de dans nu doar confortabil, dar și atrăgător și variat. În plus, la festivalurile de salsa, fiecărei seri îi corespunde un dress code diferit. Și cum eu sunt o persoană căreia îi pace să respecte toate dress codurile, dar îmi era greu să găsesc o ținută care să fie și comodă pentru dans, și sexy, și spectaculoasă, am început să mi le fac pe comandă. Iar atunci când colegele mele mă întrebau unde găsesc aceste ținute, că ar fi vrut și ele, am decis să creez propriul brand de îmbrăcăminte. Destinat nu doar dansatoarelor de salsa, ci tuturor celor care își doresc un stil diferit, caracterizat de confort și lejeritate, dar și foarte feminin, în același timp.”

A fost dificil

A fost mai dificil să găsească locul unde să le producă însă, după mai multe tentative, povestea a prins contur. Silvia a investit în cumpărarea mai multor mașini de cusut și a mărit echipa. Acesteia i s-a alăturat colega sa de liceu și de bancă, Ana –Maria Lungu, care la rândul său a renunțat la slujba pe care o avea,  pentru a-și urma pasiunea: realizarea de seturi vestimentare mamă-fiică. 

Deși planurile au încetinit puțin începând cu luna martie, Silvia spune că a avut timp să pregătească detaliile și imaginile colecțiilor. „În această perioadă mi-am folosit un alt talent descoperit tot prin studiu: fotografia. Tot la Atelierele Ilbah, unde am făcut și primele cursuri pentru meseria de florist, am învățat să îmi folosesc camera foto și am făcut pozele pentru site-ul nostru, www.olalaoutfits.ro, la colecția de vară”, spune Silvia, încântată.

Ea își dorește cât mai curând să îmbine cele două pasiuni într-un singur loc, iar acesta va fi în sediul pe care urmează să-l amenajeze. „Spațiul există, mai trebuie doar amenajat, dar pandemia m-a ținut în loc. Îmi doresc ca aici să fie expuse atât haine, cât și plante. Mai ales că toate hainele pe care le produc poartă denumirea unei flori și am încercat, pe cât posibil, ca floarea să aibă caracteristici asemănătoare cu articolul vestimentar care îi poartă numele.” 

Silvia spune că nu regretă nicio clipă că a renunțat la meseria de avocat pentru că se regăsește cu adevărat în ceea ce face acum și are mult mai multe satisfacții. În plus, chiar dacă investește foarte mult timp, spune că este un timp dăruit. „Îmi face atât de multă plăcere, încât nu simt că muncesc, așa cum o făceam înainte. Nu mai resimt acel stres copleșitor și mă bucur să pot dărui ceva foarte frumos celor din jur”.