A murit un mare general al Serviciului Român de Informații

Doliu în cadrul Serviciului Român de Informații! Generalul-maior în retragere Victor Marcu, fost prim adjunct al directorului Serviciului Român de Informații în perioada 1992-1995, a decedat în noaptea de 18/19 decembrie 2023.

„Generalul Victor Marcu a servit cu credință, temeritate, devotament și onestitate profesională România, a iubit istoria poporului român, a cinstit tradițiile neamului și-a adorat familia și respectat prietenii.

Toți camarazii lui Victor suferă, alături de familia sa îndoliată, greaua și ireparabila pierdere a unui om a cărui înălțare în veșnicie ne va lipsi și nu vom putea crede că nu mai este prinre noi. Vom păstra vie memoria ta. Drum lin spre astre, iubite camarad”, a transmis, marți, Aurel I. Rogojan.

Despre generalul-maior în retragere Victor Marcu

Născut la 28 iunie 1943 în Moroieni-Dâmbovița, într-o familie de țărani, Victor Marcu a trăit din copilărie realitățile aspre și pline de lipsuri ale vieții din mediul rural românesc, supus schimbărilor impuse de contextul istoric al sovietizării României, orașul natal aflându-se în zona de ocupație militară.

După absolvirea școlii profesionale, a urmat simultan studii liceale și a lucrat într-o fabrică. În perioada 1965-1968, a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi a Ministerului de Interne, iar în 1970 a absolvit Facultatea de Științe Juridice a Universității din București.

Cariera sa ca ofițer de informații pentru securitate națională a debutat în domeniul contraspionajului economic (1968-1972), urmată de o perioadă de 20 de ani în cadrul Serviciului Extern al Securității României. Divergențele cu directorul Serviciului de Informații Externe și neconcordanțe de principii fundamentale l-au determinat să se alăture Serviciului Român de Informații, unde a fost numit prim adjunct al directorului.

În calitate de prim adjunct al directorului S.R.I., Victor Marcu a avut contribuții semnificative la consolidarea doctrinar-organizatorică a activității de informații pentru securitate națională, într-un context geopolitic marcat de tranziția de la totalitarism la societatea democratică.

Divergențele de opinie, inclusiv asupra sistemului viitor de alianțe al României, și preocuparea unor membri ai conducerii Serviciului pentru activități cu conflicte de interese au condus la îndepărtarea nu tocmai elegantă a generalului din funcția de prim adjunct al directorului, prin intermediul unei înscenări tipice regimului kaghebist, în luna august 1995.

Prin Decretul nr. 70 din 19 aprilie 1996 al Președintelui României Ion Iliescu, generalul Victor Marcu a fost trecut în rezervă.