Ministerul Sănătăţii a precizat într-un comunicat că a informat imediat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi au fost luate toate măsurile preventive necesare.

Până în prezent nu a fost dezvăluită naţionalitatea persoanei afectate sau alte detalii, notează Reuters, citată de agerpres.

De asemenea, AFP a transmis că bilanţul epidemiei provocate de noul coronavirus, revizuit de China în urma eliminării „duplicatelor” din statistici, s-a apropiat vineri de 1.400 de morţi. După publicarea acestei informații, Statele Unite au deplâns o „lipsă de transparenţă” din partea Beijing-ului.

OMS și China s-au unit

 

China și Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) înaintează împreună o misiune care va debuta în weekend și care va avea ca scop investigarea epidemiei de coronavirus nou şi se va concentra asupra modului în care acesta se răspândeşte şi a severităţii bolii.

Misiunea va căuta să afle, totodată, mai multe detalii despre modul, locul şi momentul în care cei peste 1.700 de lucrători sanitari infectaţi până în prezent au contractat noul virus, au precizat reprezentanţii OMS, potrivit agerpres.