Potrivit datelor BNR, nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 5,17%. Rata cuponului este de 5,6%, iar scadenţa emisiunii este la 28 noiembrie 2018. Cererea totală din partea băncilor a fost de peste 1,7 miliarde lei. La licitaţie au participat nouă dealeri primari.

MFP a programat în luna iunie împrumuturi de 2,98 miliarde lei de la băncile comerciale, prin şase emisiuni de obligaţiuni.

Trezoreria a renunţat în această lună la împrumuturi prin certificate de trezorerie, cu scadenţa de până la un an, iar scadenţele emisiunilor de obligaţiuni sunt de trei, cinci, şapte şi zece ani.

Emisiunile de obligaţiuni au o valoare însumată de 2,9 miliarde de lei, la care se adaugă sesiuni suplimentare pentru oferte necompetitive din partea băncilor, de 50 milioane lei şi respectiv 30 milioane lei, la două licitaţii de obligaţiuni cu scadenţa pe cinci ani.

În mai, Trezoreria a împrumutat de pe piaţa internă 3,75 miliarde lei, iar de la începutul anului peste 24,6 miliarde lei.
Sursa: Agerpres