Ce trebuie să faci atunci când te hotărăști să te căsătorești

Având în vedere că din ce în ce mai multe cupluri aleg să își unească destinele, majoritatea sălilor dedicate acestui tip de eveniment pot fi ocupate destul de repede. De aceea, alegerea și rezervarea sălii unde vrei să ții nunta trebuie făcută din timp.

După alegerea sălii de petrecere și a bisericii preferate, cei doi miri trebuie să se axeze pe căutarea unei rochii de mireasă, respectiv a unui costum de mire. De cele mai multe ori, mireasa nu își găsește din prima rochia potrivită, motiv pentru care căutările rochiei ar trebui să pornească mai devreme.

Odată ce sala, biserica și ținutele au fost alese, mirii trebuie să caute o cofetărie potrivită pentru tortul miresei dar și un fotograf pentru a putea imortaliza unul dintre cele mai importante momente din viața oricărui om. Ca să nu mai adăugăm și invitațiile care trebuie trimise fiecărui participant la nuntă, plus alte costuri în funcție de preferințele mirilor.

Mirii au de plată o sumă uriașă pentru nuntă

Pentru o nuntă ca cea menționată în rândurile de mai sus, un cuplu din Cluj scoate din buzunar în jur de 18.000 de euro. Mirele a declarat că suma pe care o au de plătit pentru nuntă provine din economiile strânse de ceva timp și din ajutorul părinților.

“Un cost total pentru sală, muzică, foto-video, costumul de mire, rochia de mireasă, ar fi undeva la 17.000-18.000 mii de euro. Am contribuit noi cu jumătate, bani pe care i-am economisit de-a lungul timpului. Şi părinţii ne-au ajutat cu undeva la 50%.”, a spus Claudiu Pușcaș, viitor mire.

Organizatorii de petreceri de nuntă scot o grămadă de bani

Un sondaj arată că Românii sunt pe locul al doilea în Uniunea Europeană la numărul de căsătorii. În 2018 – de când sunt cele mai recente statistici – în România s-au înregistrat 7,4 căsătorii la mia de locuitori.

În acest context, industria sălilor unde se organizează petreceri de nuntă a prins aripi. Având în vedere că există o cerere foarte mare, pentru a putea închiria un astfel de spațiu trebuie să faci rezervare cu cel puțin un an înainte.

”Minim un an, dar ideal doi. Cererea este foarte mare, nunţi se fac multe şi din acest motiv numărul restaurantelor este mare, dar încă nu satisface cererea.”, spune Carmen Caragea, organizator evenimente.

Restaurante au prețuri speciale pentru meniul de nuntă

„Preţurile încep în această perioadă de la 45 de euro oferta de all inclusive. În timpul verii preţurile încep de la 55 de euro şi ajung până la 70-75 de euro pentru un meniu complet cu băuturi, sală, echipamente, sonorizare, ecrane led şi tot ce au nevoie.”, spune Radu Benea, proprietar restaurant.

Cuplul nu se oprește aici nu banii pe care trebuie să îi scoată din buzunar. Pentru a putea avea amintiri din cea mai importantă zi a lor, mirii preferă să plătească o grămadă de bani și pe fotograf.

Astfel, un cuplu scoate din buzunar suma de 1.000 de euro pentru fotograf.

“Un preţ corect ar trebui să fie în jur de 1.000 de euro, de acolo ar trebui să înceapă şi ar trebui să includă cel puţin acoperirea integrală a evenimentului şi poate şedinţe suplimentare cum ar fi cununia civilă.”, spune Sorin Popa, fotograf profesionist.