Miliardarul rus Boris Berezovski a murit
Miliardarul rus Boris Berezovski a murit sâmbătă, la domiciliul său din Surrey (sudul Angliei), a declarat pentru AFP purtătorul său de cuvânt, Tim Bell, afirmând că a aflat de deces de la avocatul acestuia.
‘Da, a murit. Mi s-a confirmat de către avocatul său în această după-amiază’, a afirmat purtătorul de cuvânt al lui Berezovski (67 de ani).
Potrivit presei britanice, omul de afaceri ar fi fost găsit mort sâmbătă dimineaţă în casa sa din Surrey. Fostă eminenţă gri a Kremlinului în regimul Boris Elţân, căzut în dizgraţie odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, Boris Berezovski a obţinut statutul de refugiat politic în Marea Britanie, în 2003. Autorităţile de la Moscova au cerut în repetate rânduri, fără succes însă, extrădarea controversatului om de afaceri, acuzat în Rusia că ar fi incitat la o lovitură de stat. A făcut obiectul mai multor anchete în Rusia, ultima oară în luna mai, după ce a oferit o recompensă celor care îl vor ‘aresta pe criminalul periculos Putin’.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





