Pare greu de imaginat, dar debandada sectorului energetic continuă. Indiferent de culoarea politică, toate autorităţile şi miniştrii energiei care s-au perindat pe la Palatul Victoria au amânat luarea unor decizii cerute de comisarii europeni. Chiar dacă ar putea să se opună unor obligaţii şi să ceară derogări de la unele termene, politicienii dâmboviţeni îşi lasă unul altuia moştenire ceea ce este mai greu de rezolvat, iar înainte cu puţin timp să se scurgă tot nisipul din clepsidră invocă drobul de sare din povestea „Prostia omenească“ a lui Creangă, luând măsuri urgente cu efect devastator. Sau mult prea întârziate pentru a putea preîntâmpina unele sancţiuni impuse de forul european. Unul dintre aceste cazuri a avut loc recent, Comisia Europeană trimiţând România în faţa Curţii de Justiţie pentru transpunerea incompletă a normelor UE privind piaţa internă a energiei. Este vorba de trei directive, iar termenul de transpunere integrală a acestora a fost 3 martie 2011. Pentru fiecare directivă comisarii europeni au propus o penalitate zilnică de peste 30.000 de euro. La prima vedere, nu pare un capăt de ţară, mai ales că au pățit-o și alte state membre: de exemplu, Polonia, a fost penalizată cu o sancţiune – propusă de Comisia Europeană – de peste 133.000 de euro/zi pentru că nu a reuşit să transpună, până în 2010, directiva care obliga autorităţile de la Varşovia să garanteze o pondere de 20% a energiei din surse regenerabile.
La capitolul picat de polonezi, România stă destul de bine, deşi marile investiţii au fost în stand-by mai bine de doi-trei ani, din cauza neaprobării Legii energiei şi a schemei de sprijin. Dar acum ne confruntăm cu altă problemă. Reducerea numărului de certificate verzi, pe motiv că ar exista o supracompensare. O astfel de măsură nu poate însemna decât un semnal prost dat de România, în situaţia în care în ultimii ani majoritatea investiţiilor străine au venit tocmai pe această nişă. Fără a lua partea investitorilor în energie verde, care bineînţeles că vor să-şi recupereze investiţia în doar câţiva ani, neavând, în acelaşi timp, un aport crescut la bugetul României, ministrul energiei şi preşedintele reglementatorului ar trebui să se preocupe mai degrabă de identificarea unor soluţii clare, şi nu de numărarea şi împărţirea certificatelor verzi. Polonia, pentru că tot am vorbit despre ea, ar putea achiziţiona energia verde produsă în România pentru a se încadra în ţintă. Un alt stat european posibil dispus la așa ceva pare a fi Germania, care renunţă la mare parte din centralele nucleare. Tot ce trebuie nu e decât iniţiativă şi interes pentru a lansa o astfel de dezbatere şi a realiza conexiunile aferente. Până atunci românilor nu le rămâne decât să achite facturi tot mai mari la energie.
