negru fata de media economiei nationale. In realitate, acest lucru poate insemna, la fel de bine, un deficit de precizie in estimarea persoanelor care sunt, total sau partial, in activitati economice neinregistrate. Alte evaluari avanseaza o cifra de peste cinci milioane de romani care lucreaza exclusiv la negru, iar ca lucrurile stau mai curand astfel ne demonstreaza profilul standard al angajatilor din aceasta categorie. Ei sunt in majoritate barbati, pentru ca se ofera, cel mai frecvent, munci (preponderent) fizice; nu au, de regula, alte surse de venit; au fost someri si s-au acomodat cu acest risc; au o mobilitate profesionala foarte ridicata, devenind, cu timpul si prin forta imprejurarilor, policalificati. Nici domeniile cele mai populate de activitati necontabilizate nu exceleaza prin productivitate si profitabilitate: agricultura, constructiile, industria hoteliera si turistica, comert, transporturi, industria textila, industria alimentara.Nu in ultimul rand, afacerile din zona informala sunt, aproape fara exceptie, prinse in cercul vicios al deficitului de productivitate. Ele beneficiaza de o scutire importanta de costuri prin faptul ca nu platesc impozite, dar platesc 10-20% din venit pentru a-si onora (prin mita, dobanzi camataresti, amenzi) statutul de operator la negru, pentru ca in final sa nu le ramana resurse pentru investitii in tehnologie, in capitalul uman sau in marketing. Ceea ce caracterizeaza marea majoritate a acestor intreprinderi este faptul ca nu pot niciodata sa treaca de un anumit prag, destul de jos, al calitatii resurselor, al eficientei utilizarii lor si al dimensiunii afacerii. Cercetatorii de la Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii au stabilit ca jumatate din activitatile neinregistrate in Romania sunt expresia unor strategii de supravietuire ale paturii sarace a populatiei, pe o piata care nu le ofera nici suficiente oportunitati, nici egalitatea sanselor. Un sfert sunt mici afaceri care furnizeaza venituri complementare, pentru ca ultimul sfert sa-l reprezinte afacerile cu oarecare anvergura si perspectiva. Cea mai instarita cincime a populatiei din Romania este, in proportie de trei sferturi, ancorata in economia informala, mai profund ori mai superficial. Economia subterana este la fel de discriminatorie si inechitabila ca si cea oficiala, nefacand altceva decat sa accentueze polarizarea veniturilor. Saracia, asadar, cuplata cu o fiscalitate prea impovaratoare, dar si birocratia exasperanta, alaturi de coruptie si de performanta foarte slaba a autoritatii sunt principalele cauze ale dezvoltarii economiei subterane. Extrem de relevanta este constatarea facuta de GfK, intr-un studiu din 2003, potrivit careia 53% din firmele romanesti sunt mai incomodate de procedurile fiscale (formalitati, documente, birocratie) decat de marimea impozitelor. Statul roman a facut pana acum dovada capacitatii de a aborda fenomenul economiei informale din doua unghiuri: unul fiscal, mai evident in perioadele de recesiune, si unul social, cu variatii pe ciclul electoral. Ambele abordari sunt simpliste si nu au suport nici in politici, nici in institutii. Iar ceea ce lipseste cu desavarsire este o strategie economica pentru un sector care include aproape intreaga agricultura, motiv pentru care subterana romaneasca va rezista pana la viitoarea aliniere a planetelor.