În rândul statelor membre UE, creşteri mai mari de preţuri decât în România s-au înregistrat doar în Malta (4,6%), Irlanda (3,8%), Slovacia (2,1%) şi Marea Britanie (2%). Cele mai mari scăderi de preţuri la locuinţe s-au înregistrat în Letonia (minus 10,2%), Lituania (minus 4,3%) şi Cipru (minus 3%).

În schimb, în ritm anual, trimestrul IV 2014 comparativ cu trimestrul IV 2013, preţurile locuinţelor din România au înregistrat cea mai mică creştere din rândul statelor membre UE (0,2%). Cele mai mari creşteri ale preţurilor locuinţelor au fost consemnate în Irlanda (16,3%), Malta (11%), Suedia (10,4%), Estonia (10,1%) şi Marea Britanie (10%) iar cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Slovenia (minus 4,4%), Cipru (minus 3,3%), Letonia (minus 3,2%) şi Italia (minus 2,9%).

Potrivit Eurostat, în UE preţurile locuinţelor au înregistrat o creştere anuală de 2,6% în trimestrul patru 2014 în timp ce în zona euro preţurile locuinţelor au crescut cu 1,1%.