'Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă extinderea în România. Compania va opera, pentru prima dată, cu şapte aeronave din Bucureşti, în timpul sezonului de iarnă. În plus faţă de aceste aceste evoluţii pe piaţa locală, Wizz Air va adăuga şi trei noi servicii: Cluj-Napoca – Nuremberg de la 1 octombrie, Bucureşti – Basel (Elveţia) şi Bucureşti – Nuremberg, de la sfârşitul aceleiaşi luni, toate cu o frecvenţă de două ori pe săptămână', precizează compania.

Nuremberg, cea mai nouă destinaţie pe harta Wizz Air, al doilea oraş ca mărime din Bavaria şi locul de origine al tradiţionalelor produse din turtă dulce (Lebkuchen), al cârnaţilor şi al jucăriilor lucrate manual, devine acum direct accesibil la tarife mici din Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Zborul Bucureşti – Nuremberg va fi operat în zilele de joi şi duminică, cel din Bucureşti spre Basel miercuri şi duminică, la fel şi Cluj-Napoca – Nuremberg.

Cu aceste trei noi servicii, Wizz Air oferă acum 84 de rute din România, către 40 de destinaţii.

'Anunţul de astăzi subliniază angajamentul nostru faţă de România. Cu cele trei noi servicii punem acum la dispoziţie 84 de rute internaţionale din şapte aeroporturi din România. Noile zboruri către Nuremberg din Bucureşti şi Cluj-Napoca oferă oportunitatea perfectă pentru o scurtă vacanţă la tarife cu adevărat accesibile, combinate cu o experienţă de călătorie excelentă. Sperăm că noile noastre rute vor fi bine primite de către clienţi şi că vor avea efecte pozitive în aviaţie şi turism, având în vedere tarifele mici disponibile către România', a declarat Daniel de Carvalho, corporate communications manager Wizz Air.

În plus, compania anunţă creşterea frecvenţelor pe cele mai populare rute. Londra Luton este acum accesibilă cu nouă zboruri săptămânale din Cluj – Napoca şi 20 de zboruri săptămânale din Bucureşti. De asemenea, populara rută Bucureşti-Malaga nu mai este cursă sezonieră şi, datorită cererii, devine disponibilă pe durata întregului an.

Cu o săptămână în urmă, Wizz Air a inaugurat ruta Sibiu – Londra. Expansiunea puternică din România are potenţialul să stimuleze piaţa muncii în domeniul aviaţiei şi al turismului, mai mulţi vizitatori putând acum călători la tarife mici.

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-fare, low-cost din Europa Centrală şi de Est şi operează o flotă de 52 aeronave Airbus A320 de la 18 baze, pe 300 de rute care asigură legătura între 96 de destinaţii din 35 de ţări. La Wizz Air o echipă de peste 2.000 de profesionişti în aviaţie livrează servicii superioare şi tarife scăzute făcând din Wizz Air alegerea preferată a 13,9 milioane de pasageri în anul încheiat în martie 2014.

SURSA: Agerpres