Capabilă să găzduiască peste de 20.000 de persoane în acelaşi timp, Prora era menită să ofere un comfort muncitorului german obosit, care lucra din greu departe, într-o fabrică, fără răgaz.

Potrivit istoricului și ghidului turistic Roger Moorhouse, staţiunea Prora era, de asemenea, menită să aducă poporul german de partea lui Hitler.

Apoi, al Doilea Război Mondial a început, iar construcția staţiunii Prora a stagnat – până în prezent.

În 1936, Germania era prinsă în conceptul de "comunitate" sau volksgemeinschaft, din Primul Război Mondial. Ideea era că germanii rămâneau uniţi, indiferent de situaţie.

În timp ce statul polițienesc nazist era în dezvoltare, viziunea globalistă germană era una dătătoare de speranţă, spune Moorhouse pentru Business Insider. "Și în acest moment apare în discuţie proiectul Prora."

În urmatorii trei ani, peste 9.000 de muncitori au ridicat o clădire din cărămidă și beton, cu o lungime de 4,5 kilometri. Caracterul ei practic a fost eclipsat de grandoarea sa. Moorhouse o numește "megalomanie în piatră."

"Fotografiile nu pot descrie realitatea", spune Moorhouse. "E prea mare." Din toate punctele de vedere, ar fi fost una dintre cele mai impresionante structuri din lume.

Dar după ce cel de-al Treilea Reich şi-a început marșul devastator prin Europa, muncitorii s-au întors în fabrici, iar Prora a căzut în uitare. A devenit o ruină, un vis nazist lăsat să se dezintegreze în următoarele câteva decenii…

…până în 2013, când compania imobiliară germană Metropole Marketing a cumparat drepturile de a reabilita Prora si de a o transforma într-un conglomerat de case de vacanţă şi un complex de apartamente full-time.

Noile locuinţe vor prelua cea mai mare parte dintre cele opt blocuri care formează complexul, şi vor fi împărțite între Prora Solitaire Home și Prora Solitaire Hotel Apartments and Spa.

Se aşteaptă ca Metropola să fie restaurată total până în 2022, cu toate că atât unitățile de apartamente, cât şi casele de vacanţă sunt deja scoase la vânzare.

Blocurile de apartamente Prora s-au deschis la începutul acestei veri. Pentru a cumpăra un apartament, va trebui să plătiţi între 350.000 si 700.000 de euro. Depinde de cât de mult spaţiu vă doriţi.

Citeşte articolul original şi vezi Galeria Foto aici.