”Am înregistrat progrese, există o şansă bună să ajungem la un acord până la 1 iunie”, a declarat Günther Oettinger în cursul unei conferinţe de presă desfăşurate în comun, la finalul negocierilor care au avut loc la Berlin cu miniştrii rus al energiei, Aleksandr Novak, şi ucrainean, Iuri Prodan.

Cele două capitale au timp până miercuri seară pentru a accepta termenii unui compromis ce obligă Ucraina la plata iniţială a două miliarde de dolari către Gazprom, chiar joi, a precizat comisarul european. Plata se referă la o parte a datoriilor acumulate de Ucraina faţă de furnizorul rus Gazprom, pentru livrările neachitate cu începere din noiembrie 2013.

Dacă va fi efectuată la timp, negocierile se vor relua vineri legate de preţul gazelor aplicabil pentru livrările viitoare. Şi aici ”consider că este posibil un acord”, a precizat Günther Oettinger, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. În faza a doua, grupul ucrainean din domeniul gazelor naturale Naftogaz ar urma să plătească Gazprom 500 de milioane de dolari, pe 7 iunie, conform termenilor acordului preliminar elaborat luni. ”Ucraina este pregătită să îşi plătească întreaga datorie”, a declarat la rândul său ministrul Iuri Prodan.