”Ne aşteptăm la o decizie pozitivă din partea consiliului director al FMI. Din păcate aceste fonduri nu pot fi cheltuite pentru contribuţii sociale, pensii şi salarii. Din păcate fondurile nu pot fi cheltuite pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă dar aceşti bani sunt o garanţie pentru creşterea economică viitoare”, a spus Arseni Iaţeniuk.

La rândul său, ministrul ucrainean de Finanţe, Natalia Yaresko, a declarat miercuri că se aşteaptă ca prima tranşă de la FMI să se ridice la cinci miliarde de dolari. O misiune a FMI a vizitat Ucraina în perioada 12 ianuarie – 11 februarie 2015 şi a ajuns la un consens cu autorităţile ucrainene cu privire la un acord de tip Extended Fund Facility (EFF) în valoare de 12,35 miliarde DST sau 17,5 miliarde de dolari. Boardul FMI urmează să se reunească miercuri pentru a analiza acest acord EFF care este destinat să înlocuiască actualul program stand-by în valoare 17 miliarde de dolari.

Războiul cu separatiştii pro-ruşi a provocat o contracţie a Produsului Intern Brut al Ucrainei de 7,5% în timp ce valoarea monedei naţionale a Ucrainei s-a prăbuşit iar rezervele valutare sunt la un nivel critic. Agenţiile de rating şi economiştii avertizează că datoria suverană a Ucrainei va trebui renegociată pentru a se asigura că ţara nu intră în incapacitate de plată. (Sursa: Agerpres)