În ultimul timp, au devenit notorii diverse afaceri dubioase în care s-au folosit companiile off shore. Depistarea conturilor din afara graniţelor, ca şi a suveicilor de firme folosite pentru ascunderea unor sume cu surse ilicite, a fost suprinzătoare, nu doar pentru publicul care se obişnuise să audă poveşti despre averile din paradisuri fiscale, ci şi pentru mulţi dintre cei care au recurs la ele.
Pariul că autorităţile româneşti sunt sunt prea slabe ca să le descopere pare pierdut. Iar motivul nu ţine de voinţa exclusivă a funcţionarilor sau a demnitarilor de la Bucureşti. De câţiva ani, la nivel global, au loc mişcări decisive pentru transparenţa fiscală. Numai că lentoarea birocratică a creat impresia falsă că secretul bancar rămâne la fel de solid, iar pericolele au fost mult subestimate. Schimbul de informaţii între state s-a intensificat pentru taxarea veniturilor. Prin desecretizarea conturilor bancare, pot fi aduşi bani în plus la bugetele statelor. „Secretul bancar în forma sa veche şi-a trăit traiul“, a spus ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schauble, odată cu semnarea „Acordului multilateral pentru schimbul automat de informații financiare“, de la Berlin, la sfârşitul lunii octombrie. România a parafat, alături de alte 51 de state şi jurisdicţii, documentul care, din septembrie 2017, va da acces la date despre conturile din străinătate. Insulele Cayman, Insulele Virgine Britanice, Lichetenstein sau Luxemburg se află pe această listă.
Portiţe de scăpare
Există însă şi păreri critice faţă de aceste demersuri. Raportul Tax Justice Network observă că băncile vor colecta informaţiile din 2016 şi doar pentru conturile mai mari de 250.000 de dolari. Intervalul le va permite celor care recurg la fraudă să-şi împartă averile în mai multe conturi sub această limită.
O altă problemă este că statele trebuie să semneze şi acorduri bilaterale pentru a comunica efectiv, iar Elveţia a anunţat, spre exemplu, că nu va face schimb de informaţii decât cu ţările pe care le consideră importante pentru industria sa financiară. Există, astfel, portiţe de scăpare pentru cei care folosesc firme paravan dacă băncile vor fi obligate să dezvăluie doar identitatea beneficiarilor de veniturile provenite din investiţii, nu şi din activităţi comerciale. Pentru România, scopul declarat e să poată verifica dacă pentru sumele depozitate în conturile din străinătate au fost plătite impozite. Acest acord este cel mai recent document dintr-o lungă serie care, pentru România, a însemnat înfiinţarea Direcţiei de Informaţii Fiscale şi a Biroului de schimb de informaţii cu alte state, în 2013. Iar informaţiile aflate de fisc, care se primesc automat, ajung şi la procurori, dacă există suspiciuni de fraudă.
În afară de banii negri, schimbul de informaţii vizează şi companiile care joacă la limita legalităţii, folosind scheme de optimizare fiscală. Tot ca efect al demersurilor din ultimii ani, România a preluat în legislaţia fiscală prevederi care ar trebui să descurajeze eludarea taxelor.
La limita legii
Înfiinţarea de companii în jurisdicţii fiscale favorabile sau tranzacţiile intragrup – prin care profiturile se mută în zone mai ralaxate fiscal – sunt mijloace de evitarea a taxelor, la limita legalităţii, sau de subţiere a bazei de impunere.
În acest context, legislaţia prevede, din 2015, ca autorităţile fiscale ale statelor membre UE să comunice între ele dacă există dovezi că unele grupuri de companii raportează pierderi fiscale foarte mari în unele ţări şi profituri consistente în altele. Vor putea afla şi dacă firmele profită de reduceri sau scutiri de taxe care ar putea determina plata unor impozite majorate sau a altor obligaţii în România. O nouă reglmentare extrem de importantă este cea care stabileşte că fiscul va fi informat în cazul în care afacerile între firmele din România şi cele din alte state sunt realizate printr-una sau mai multe ţări în scopul de a obţine o reducere a impozitelor.
De asemenea, vor fi analizate datele referitoare la transferuri artificiale ale profiturilor în cadrul unor grupuri de întreprinderi cu scopul de a diminua impozitele. Prin urmare, transparenţa fiscală şi desecretizarea conturilor bancare merg pe două paliere: depistarea fraudelor, pe de o parte, şi descurajarea aranjamentelor fiscale care duc la plata unor impozite mai mici, pe de cealaltă parte. Deși portiţe de evitare vor continua să existe, activităţile off shore, în special cele care nu încalcă flagrant legea, dar o forţează, devin tot mai puţin rentabile. În România, nu doar cei cu activităţi ilicite preferă să lucreze prin off shore. Afaceri de tot felul sunt conduse, în acest sistem, mai ales că s-a creat, la un moment dat, o modă, fiind „inteligent“ să se apeleze la un specialist, motivat financiar şi foarte convingător, care garantează optimizarea costurilor prin off shoruri.
Consultanţii fiscali consideră că, în ultimul timp, aceste vehicule au devenit periculoase.
Informaţiile despre conturi au trecut frontierele
În ultimii ani, guvernele şi organizaţiile economice internaţionale au pornit o ofensivă, fără precedent, împotriva secretului bancar. Scopul demersurilor este taxarea veniturilor şi profiturilor. Care sunt principalele acorduri cu implicaţii şi în România: Acordul multilateral pentru schimbul automat de informații financiare a fost semnat, în octombrie 2014, de 52 de state şi jurisdicţii, urmând să fie pus în practică în maximum doi ani. Guvernele vor face schimb de informaţii despre conturile bancare. Forumul Global pentru Transparenţă şi Schimb de Informaţii Fiscale al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a fost înfiinţat în 2009. Este principalul actor al schimbului de informaţii globale şi monitorizarea paradisurilor fiscale. Directivele europene aprobate în ultimii ani au la bază documentele OECD şi au dus la modificarea legislaţiilor din statele membre. De exemplu, statele UE fac schimb de informaţii privind veniturile profesionale, onorariile administratorilor, asigurările de viaţă, dobânzile, câştigurile de capital, dividendele şi soldurile conturilor bancare. Legislaţia FATCA (The Foreign Account Tax Compliance Act) a impus cea mai mare transparentizare a conturilor bancare. Din iulie 2014, este obligatorie şi pentru instituţiile financiare din România. FATCA vizează veniturile rezidenţilor plasate în instituţii financiare off shore. Există intenţii tot mai clare ca acest tip de legislaţie să fie preluat şi în UE.
Ce a făcut România?
În octombrie 2014, a semnat Acordul multilateral pentru schimbul automat de informații financiare după ce, anul trecut, a aderat atât la Forumul OECD, cât şi la FATCA. În 2013, a fost înfiinţată în ANAF Direcţia de Informaţii Fiscale şi Birou de legătură cu alte state, fiind votată și legea prin care România devine stat membru al Forumului Global privind Transparenţa şi Schimbul de Informaţii Fiscale al OECD.
Ce informaţii va afla Fiscul despre conturile bancare din străinătate?
În baza Acordului multilateral pentru schimbul automat de informații financiare, Fiscul din România va putea afla date despre conturile din afara ţării:
- nume, adresă, cod identificare fiscală a persoanei
- numărul contului sau un echivalent funcţional
- numele şi numărul de identificare (dacă există) al instituţiei financiare care face raportarea
- soldul sau valoarea contului
- în cazul unui cont de custode: suma brută a dobânzii, dividendelor sau a altor venituri pentru activele existente în cont
- suma brută a încasărilor din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare
