Ambasadorul Anatoli Antonov a calificat retragerea delegaţiei americane de la negocierile programate la sfârşitul lunii februarie, la Geneva, ca o 'decizie inamicală', ce "dă impresia că a fost planificată în avans şi care a dus la o degradare suplimentară în relaţiile" dintre cele două state. 

Rusia consideră, în consecinţă, că 'este imposibil' să ia parte la reuniunea prevăzută în zilele de 6 şi 7 martie la Viena, destinată discutării dificultăţilor pe care le traversează relaţiilor ruso-americane, dar şi altor chestiuni strategice. 

Decizia Rusiei intervine la o zi după un discurs foarte ferm şi cu accente militariste al preşedintelui Vladimir Putin, în care acesta a lăudat noile arme 'invincibile' ale Rusiei şi le-a cerut occidentalilor să 'asculte'. 

În urma discursului, Washington a acuzat încă o dată Moscova că se sustrage obligaţiilor internaţionale. 

"Aş dori să subliniez încă o dată că Rusia nu a încălcat (nici măcar) un singur acord de control al armamentelor şi de neproliferare, în dezvoltarea potenţialului său nuclear", a scris pe Facebook ambasadorul Antonov, informează Agerpres. 

"Se pare că Departamentul de Stat nu stăpâneşte foarte bine dosarul", a ironizat diplomatul rus, subliniind că niciuna din armele menţionate joi de preşedintele Putin nu face obiectul tratatelor existente între Rusia şi SUA.