Polonia ocupă primul loc în acest top, relevă datele Flight Refund. În 2017, din 217.875 zboruri înregistrate, 2.128 de zboruri, aproximativ 0.9% din total, au avut întârzieri sau au fost anulate. A doua poziție a clasamentului este ocupată de Ungaria, cu 835 de zboruri cu probleme, adică 0.7% din cele 116.624. Următorul loc în top îi revine Cehiei, cu 1246 de zboruri anulate sau întârziate, 0.5% din totalul celor 249.457 de curse înregistrate. În 2017 slovacii au înregistrat doar 28 de curse anulate sau întârziate, doar 0.2%  din cele 12.248 curse înregistrate reprezentând incidente. 

“Observăm că, indiferent de numărul curselor sau de procentul incidentelor, călătorii din această regiune nu cunosc faptul că pot primi astfel de compensații. Procentul celor care știu că pot apela la firme specializate pentru a-și recupera banii este mai mic de 1%. În cazul României, pentru anul trecut, în cazul celor 782 de zboruri cu probleme, aproximativ 500 dintre acestea s-au calificat pentru compensare, ceea ce înseamnă că, pe baza estimărilor noastre, cei care au dreptul la despăgubiri au pierdut circa 22 milioane de euro”, a declarat Anikó Bolyó, General Manager Flight Refund. 

Din păcate, cea mai mare parte a călătorilor din Europa Centrală și de Est nu știu că sunt îndreptățiți, potrivit Regulamentului European 216/2004, să primească din partea companiei aeriene o compensație pentru zborurile efectuate în ultimii 3 ani, spun reprezentanții firmei Flight Refund, specializată în obținerea despăgubirilor pentru pasageri. 

Această parte a Europei a devenit, în 2017, o destinație importantă pentru mulți călători, traficul fiind în creștere pe toate aeroporturile din regiune. Raportat la traficul din aeroporturi, în 2017, Otopeni a stabilit un nou record, fiind tranzitat de 12,84 milioane de pasageri. La mică distanță de Otopeni se află aeroportul din Budapesta, cu 13,1 milioane pasageri, în 2017, și aeroportul din Varșovia, cu 13,7 milioane pasageri, la care se adaugă și traficul aeroportuar din Cracovia (5,8 milioane pasageri). Cum era de așteptat, aeroportul din regiune care atrage cel mai mare număr de călători este Aeroportul Vaclav Havel din Praga, clasându-se pe locul 5 în Europa, la categoria 10-25 milioane de pasageri. Cel mai redus trafic se înregistrează pe aeroportul din Bratislava, care a găzduit 1,942 milioane pasageri.