Rivala mai mare, Suez, anunţase în martie cumpărarea GE Water de la compania americană General Electric (GE), pentru 3,4 miliarde de dolari. 

Întrebat dacă Veolia ar putea cheltui tot atât de mult pe achiziţii, Antoine Frerot a răspuns că bilanţul companiei „ar permite acest lucru”. 

Oficialul a precizat că există două condiţii pentru orice achiziţii masive în viitor: „Va fi necesară crearea unor noi activităţi pe scară largă pentru Veolia şi pe o durată lungă de timp, de cel puţin 10-15 ani. Dacă găsim aceste condiţii, atunci evident avem mijloacele să facem asta”, a declarat Frerot, prezent la o conferinţă pe teme de afaceri în oraşul francez Aix-en-Provence. 

Luna trecută, Veolia a semnat cu Mexico City un contract în valoare de 886 de milioane de euro (991 de milioane de dolari), pentru operarea unui incinerator de deşeuri a cărui energie calorică va fi folosită la reţeaua de metrou a capitalei Mexicului. 

Contractul de operare şi mentenanţă pe 30 de ani va reprezenta pentru Veolia venituri cumulate estimate la 886 de milioane de euro, a anunţat Veolia, confirmând astfel informaţiile apărute anterior în publicaţia Les Echos. 

Construirea fabricii din Mexic va începe anul acesta iar operaţiunile ar urma să demareze în 2020. 

Apa Nova Bucureşti, filiala Veolia Apa, este din noiembrie 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din Bucureşti şi are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea şi distribuţia apei către consumatori, evacuarea apelor uzate şi a apelor meteorice de pe teritoriul municipiului Bucureşti.

AGERPRES