În același timp autoritar, perspicace, limbut și mucalit. O groază de calități care se mixează ca un cocktail de prea mare valoare, cu mult alcool deloc rafinat. Mai mult, Tudose le știe pe toate – îți dă, spontan, răspunsuri la orice. Sunt convins că dacă îi pui întrebări încuietoare – din chimie computațională, matematici speciale sau filozofie antică -, Tudose îți va explica cum stau lucrurile. După aspect, te-ai fi așteptat să fie specialist doar în fizică, mai precis în mecanica fluidelor. Dar nu, nu trebuie să-l privim cu superficialitate – expertiza lui e vastă! Și acum mă mir că, până să fie uns anul trecut la Economie – deși a mai stat într-un scaun de ministru -, nu am auzit de el. Există tot felul de profeții curioase care spun că cel mai important lider al lumii, cel care va conduce toate țările de pe pământ, s-a născut deja în România. Dacă acestea sunt adevărate, sunt convins că Tudose este cel ales! S-ar putea să aibă o mică problemă cu vorbitul în limbi străine, dar nu-i bai. Credeți că mai există vreun șef de guvern dintr-o țară nebananieră care să aibă în CV atâtea semne de întrebare cu privire la studii și experiența profesională, inclusiv cea didactică? – (vezi doctorate, plagiate și servicii) A fost numit? A fost! Clar, așa i-a fost scris în stele, că o altă explicație nu are cum să existe! Cum deja vorbim despre lucruri pe care noi, oamenii de rând, cu mintea noastră îngustă, nu le putem cupride, ar fi cazul să trecem la fapte!

Prezent la Antena 3, în stilu-i caracteristic, Tudose ne-a spus nouă, românilor, cât de frumoși și de deștepți suntem, ce economie grozavă avem și că ne vor urca la cer pensiile și salariile. Mai mult, doctorii își vor trata pacienții de la distanță, vom avea chiar și autostrăzi, iar investițiile vor ajunge la un maxim istoric. Toate acestea, Tudose le-a spus tare, răspicat, fără să fie contrazis de moderator cu vreo cifră sau cu vreo întrebare firească, de tipul: dacă totul e roz, de ce nu scade TVA-ul, așa cum prevede legea, de ce avem supraaciză la carburanți sau de ce se depreciază leul. Cu alte cuvinte, de ce trăim mai prost? Cu siguranță, Tudose ar fi avut și aceste răspunsuri. Din păcate, tare mi-e frică să nu ne trezim, peste câțiva, că Tudose se pricepe doar la un singur lucru care ține de știință: teoria găurilor negre… la bugetul de stat.