"Sincer, nu. Și acum, dincolo de chestiuni personale, aceasta este o chestiune foarte importantă. Codul fiscal, de fapt, definește o anumită structură economică și bugetară a României. Nu a apărut peste noapte, nu a fost adoptat alaltăieri, știți, ca ieri, sau astăzi, să zică domnul președinte ceva. A fost discutat un an de zile, a fost în discuții cu Banca Mondială, experți, încă vreo jumătate de an am discutat cu Coaliția pentru Dezvoltarea României (…) a fost în Parlament, a fost adoptată în unanimitate în comisiile de buget-finanțe, Senat, Camera Deputaților, a fost trimisă la promulgare, a fost prezentat Comisiei Europene, FMI, peste tot, deci vorbim de un document extrem de important și care nu a apărut peste noapte", a afirmat premierul, la postul B1 TV.

Întrebat dacă prin criticile sale privind efectele aplicării noului Cod fiscal șeful statului a reprezentat voci ale PNL, Ponta a spus: "Nu, PNL a votat acest Cod fiscal. Eu cred că reprezintă în aceste critici, nu știu, analiștii din afara țării care zic: 'domn'e, România asta merge prea bine, ia să…'".

Ponta a adăugat că principalele prevederi ale noului Cod fiscal sunt cunoscute "nu doar de specialiștii în economie sau de către analiști", ci și de către cetățeni. "Cred că fiecare cetățean, dacă faceți un sondaj știe: 'da, domn'e se reduce TVA de la 24 % la 19%, se scoate acciza la carburant și se scad'…Deci, sigur că am fost uimit, pentru că dacă președintele ar fi avut ceva… ba, la un moment dat a zis chiar că e un cod al lor, e al PNL-ului, nu e al meu, a zis e un Cod foarte liberal. Deci nu a aflat ieri de Codul fiscal. (…) Deci nu e o chestie care a apărut peste noapte, ci e o chestiune clară", a spus premierul.

Întrebat despre anumite îngrijorări europene exprimate în legătură cu efectele aplicării noului Cod fiscal, Ponta a spus: "Din România nu e nicio îngrijorare". De asemenea, cu privire la faptul că guvernatorul BNR a vorbit, miercuri, 'ponderat' despre noul Cod fiscal, Ponta a spus: "Întotdeauna vorbește ponderat, domnul Isărescu e un om foarte ponderat, și e normal".

Premierul s-a declarat de acord cu spusele guvernatorului BNR că macrostabilitatea pe care România a dobândit-o este și reversibilă. "Sunt total de acord, dar ideea este următoarea. Într-o societate democratică cum ar trebui să fie România, nu știu dacă e, sper să fie, un act de asemenea importanță care a fost dezbătut un an de zile (…) să-l oprim acum ? Mi se pare ceva imposibil de explicat, adică…", a spus Ponta.