Întrebată dacă există şanse ca TVA să fie redusă şi la alte alimente, Ioana Petrescu a răspuns: ''Şanse avem, dar depinde strict de rezultatele pe care le vedem pe această măsură la pâine'.

'Dacă rezultate arată foarte bine, bineînţeles că ar fi foarte bine să facem acest lucru şi la carne, la legume sau la fructe. Dacă rezultatele nu sunt bune, înseamnă că nu vom face un lucru prost de două ori', a spus şeful de la Finanţe, la Antena3.

În acest context, ministrul a ţinut să sublinieze că nu poate deocamdată să spună dacă politica reducerii TVA va fi extinsă, deoarece nu s-a încheiat analiza la pâine, iar ea este 'omul care măsoară de trei ori şi taie o dată'.

'Deocamdată analizăm ce s-a întâmplat cu reducerea TVA la pâine. Exista iniţial doar un raport făcut pe câteva luni. Ştim foarte bine că un raport cu date doar pe câteva luni nu ne dă prea multe informaţii. Trebuie să fie pe o perioadă mai lungă de timp şi odată ce analizăm şi ne gândim care au fost efectele şi asupra colectării şi asupra numărului de contribuabili în respectivul cod CAEN care au ajuns la suprafaţă, putem spune dacă o extindem. Eu sunt omul care măsoară de trei ori şi tai o dată', a arătat oficialul MFP.

Ioana Petrescu a subliniat că doreşte să vină cu o serie de politici publice ''bine gândite şi analizate', iar studiile de impact să fie realizate înainte şi nu după aplicarea unei măsuri.

În cazul reducerii TVA la pâine, Ioana Petrescu a apreciat că este bine ca această măsură să fie analizată şi după ce a fost implementată, astfel se va putea vedea dacă poate fi aplicată şi la alte categorii de alimente.

'Şi după, în cazul acesta (al TVA redus la pâine – n.r.), este bine, pentru că analizăm o parte din această politică publică să vedem dacă se poate generaliza mai departe', a explicat ea.

SURSA: Agerpres