Persoanele vulnerabile vor beneficia de programe de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, printr-un proiect al cărui contract de finanţare a fost semnat de ministrul Rovana Plumb. 

Propus de Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", din Bucureşti, proiectul propune formarea a 560 de specialişti pentru aplicarea unor metode rapide de diagnostic, îmbunătăţirea ratei de diagnostic a cazurilor de tuberculoză sensibilă, încurajarea tratamentului medical şi de suport al cazurilor de tuberculoză. 

Prin intervenţii de depistare precoce şi active în rândul grupurilor vulnerabile, simultan cu practicile îmbunătăţite de control al infecţiei din unităţile sanitare şi din laboratoare, se vor depista cazurile mai devreme şi va fi prevenită, în acest fel, transmiterea continuă a tuberculozei, inclusiv tuberculoza latentă. 

Acest program completează proiectul pe care Ministerul Sănătăţii îl dezvoltă, tot pentru combaterea tuberculozei, cu sprijinul fondurilor norvegiene şi care presupune testarea altor 15.000 persoane şi asigură tratament şi suport social pentru 600 bolnavi. 

Proiectul 'Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament' are o valoare totală de 68.369.935,23 lei şi este finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU), Axa prioritară 4. Incluziunea socială şi combaterea sărăciei, informează Agerpres. 

Programul face parte din campania naţională de screening, finanţată din fonduri europene, propusă de Guvernul României, la preluarea mandatului. În cadrul acestei campanii, aproximativ 5 milioane persoane, adulţi şi copii, vor beneficia de servicii de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament pentru principalele patologii. 

În continuarea demersului de combatere a inegalităţilor curente privind sănătatea, care pot constitui factori agravanţi ai sărăciei, Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management POCU, va deschide în perioada următoare apeluri de proiecte în valoare totală de 167.014.231,76 euro. 

România înregistrează cea mai ridicată rată a mortalităţii din cauza tuberculozei multirezistente la medicamente. Pentru serviciile de detectare a tuberculozei active, monitorizarea şi gestionarea tratamentului este nevoie de 3.000 lucrători comunitari în domeniul sănătăţii, 3.750 medici şi asistente care lucrează în laboratoare TB şi 5.000 medici de familie.