Alături de Laufer, pe aceeaşi funcţie a fost numit şi Marian Florian. Decizia a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.

Ilan Laufer tocmai a anunţat că, la începutul acestui an, a părăsit compania pe care a fondat-o. Prin firma de consultanţă imobiliară H&L Retail Group, Laufer a intermediat intrarea retailerului de îmbrăcăminte H&M pe piaţa din România. El a contribuit şi la dezvoltarea brandului Zara în România, dar şi a celorlalte nume din portofoliul spaniolilor de la Inditex.

Din 2007 şi până acum a atras investiţii de peste 300 mil. euro către România, potrivit propriilor declaraţii.

Laufer şi-a început cariera în anul 2002 la una dintre cele mai mari agenţii imobiliare din România, CBRE, care pe atunci funcţiona sub numele de Eurisko. În scurt timp, el a fost numit Senior Broker şi imediat în anul 2004 acceptă funcţia de Development Manager în cadrul companiei Time-Out, un cunoscut brand de haine din Cehia, în cadrul căreia dezvoltă o rețea de 15 magazine pe teritoriul Romaniei.

 În 2005 semnează cu americanii de la NCH (unul dintre cele mai active fonduri de investiţie din România) și acceptă funcția de Sale Manager pentru lanțul de centre comerciale Winmarkt, unde sub comanda se realizează cel mai important proiect al companiei din România – Grand Center Ploiești, un centru comercial de 40.000 mp.

 La începutul anului 2007, Ilan Laufer pune bazele propriei companii – Retail Group. În 2012, Ilan Laufer este numit vicepreşedinte al Holdingului Elita 5, grup condus de Alexandru Pincevschii, unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Republica Moldova.

Laufer este pasionat de motociclism. El participă la crosurile MotoGP şi are două motociclete: un Suzuki GSXR 1000 şi un Yamaha FZ6 R. El conduce un Mercedes-Benz Clasa S.