Din discuții cu diferiți experți fiscali, care stau foarte bine la capitolul reglementări și foarte prost la capitolul economie și principii economice, aud tot mai des în ultima perioadă o aberație economică ce merită să nu fie lăsată așa: TVA este o taxă pe valoarea adăugată, o taxă aplicată consumului, o taxă care îl afectează puțin spre deloc pe producător / antreprenor, firme în general. Această aberație este invocată, culmea, și ca argument împotriva reducerii TVA de acești experți fiscali.

Aș începe prin a spune că nu există taxă care să fie neutrală economiei în general. Nu există taxă ”bună” și taxă ”rea”, chiar și atunci când vorbim de taxe aplicate, chipurile, din rațiuni de ordin statistic sau din rațiuni de a stimula / reduce anumite fluxuri economice. TVA este o taxă care se aplică din primul moment în care materiile prime, bunurile intermediare și bunurile finale trec de la un producător la altul pentru ca în final să ajungă la consumator. Fiecare bun are anumite stadii de producție, în care se adaugă valoare nouă bunurilor intermediare create. Este bine ca aceste stadii de producție să fie cât mai alungite, aceasta însemnând că din bunuri primare vom avea de a face cu bunuri finale cu grad înalt de prelucrare.

Să încercăm să fim acum mai expliciți printr-un exemplu: să presupunem că o firmă A extrage minereu de fier în valoare de 100 lei (preț din factură fără TVA). Vinde acest minereu cu 100 de lei la care adaugă TVA de 24%, adică îl vinde cu 124 lei / unitate. Minereul este preluat de către un combinat siderurgic (firma B) la acest preț pentru ca el să îl facă tablă, adăugând și alte ingrediente (muncă, tehnologie, excludem că ar fi nevoie și de alte materii prime). Tabla ajunge să aibă o valoare adăugată suplimentară de 200 lei fără TVA, adică minereul de fier a devenit tablă prin tehnologie și muncă de la 100 lei fără TVA (sau 124 lei cu TVA) la 200 lei fără TVA (248 lei cu TVA). Firma A își va recupera diferența dintre TVA colectat (24 lei) și cel plătit pentru diverse cheltuieli de producție (lopeți, mașini, utilaje). Trebuie spus că TVA pentru mașini și utilaje care se consumă la mai multe cicluri de producție se recuperează diferit decât TVA de pe consumabile care se folosesc pentru fiecare ciclu de producție. Firma B va avea de plătit TVA de 24 de lei când cumpără minereul de fier, plătește TVA pentru echipamentele și consumabilele pe care le consumă pentru a produce tabla și încasează TVA de 48 lei de pe fiecare unitate de produs finit. Regularizează ca și firma A TVA-ul (diferența dintre ce încasează și ce plătește). Tabla este cumpărată acum de către o firmă care face autoturisme, firma C care le vinde către consumatorul final, care poate fi persoană fizică sau poate fi persoană juridică. Să presupunem că după prelucrare (muncă, tehnologie, fără alte materii prime pentru simplificare), produsul finit (autoturismul) ajunge să coste 1000 lei fără TVA (1240 lei cu TVA). Las la o parte discuțiile despre existența unor firme care nu sunt plătitoare de TVA, firme pentru care se returnează TVA (cele care exportă) sau care plătesc un TVA reținut la sursă (importuri), ele sunt cazuri particulare care complică discuția, și așa stufoasă. Las la o parte și schema fiscală complicată a TVA (e nevoie de 5 conturi diferite): TVA de plată (4423), TVA de recuperat (4424), TVA deductibil (4426), TVA colectată (4427) și TVA neexigibil (4428) care pentru cineva novice în ale fiscalității și contabilității devine o problemă clară care te aruncă automat în brațele contabililor și consilierilor fiscali.

 Plecând de la exemplul de mai sus haideți acum să argumentăm de ce TVA nu are cum să aibă un efect neutral asupra sectorului de afaceri și că acesta nu ar trebui să rămână indiferent la scăderea sau creșterea TVA:

– În primul rând, TVA apare la consumatorul final. Orice bun se vinde cu TVA în prețul final. Consumatorul, mai ales atunci când este vorba de consumatori săraci, cu venituri drămuite sau când este vorba de bunuri ușor substituibile, cu valoare adăugată mică (alimentele de exemplu) unde concurența este foarte mare, se uită la preț. Prețul final este elementul esențial în decizia sa. Nu e totuna ca în final pentru o mașină pe care vrei să o cumperi să plătești statului 24% sau 19% (de ce nu mai puțin!). E o diferență de 5% care în bugetul omului sărac se vede clar. Dacă nu cumpără consumatorul, companiile producătoare nu vând. Dacă producătorii nu vând, ei nu au profit și trebuie să umble la costuri sau dau faliment într-un final. Și situația se propagă apoi pe tot lanțul de producție la toate nivelele (și la minereu de fier, tablă). În final toți se confruntă cu un consum mai mic pentru că la nivel de consumator resursele disponibile sunt dijmuite semnificativ. Când a crescut TVA la 24% consumul a scăzut clar (mai ales la bunurile de folosință îndelungată cu valoare adăugată mare). Nici acum anumite segmente de consum nu și-au revenit, și cel mai probabil nu își vor reveni cu un astfel de TVA. În plus, producătorii nu uită că sunt și ei consumatori. Și ei încearcă să pună un TVA mare plătit de ei pe consumurile lor în profitul cu care produc, dacă piața și consumatorii acceptă acest lucru.

– Persoanele fizice salariate (cei mai mulți în România obțin venituri din această sursă) sunt cele mai afectate de TVA mare pentru că nu pot regulariza TVA-ul. Un antreprenor mai poate încărca cheltuieli pe firma sa care regularizează TVA din veniturile obținute. Șmecheria cu PFA a fost o portiță de scăpare pentru anumite categorii de salariați care au creat un regim fiscal privilegiat, și pe care codul fiscal actual o corectează dar o dublează și de scăderea TVA, ceea ce este foarte bine.

– După cum îi spune numele, TVA este o taxă pe valoarea adăugată. Adică statul taxează valoarea adăugată, fiecare stadiu nou de producție fiind dijmuit semnificativ de stat. Atunci când o face, antreprenorii vor căuta să adauge cât mai puțină valoare și să vândă produsele în alte țări unde taxarea valorii adăugate este mai redusă. Prin aplicarea unui TVA mare în final ajungi ca în țara ta să se producă bunuri indigene cu valoare adăugată mică. Valoare adăugată înseamnă tehnologie și inovare, înseamnă capital investit, înseamnă muncă implicată în procese de producție complexe.

– TVA, deși se regularizează (plătești doar diferența între TVA încasat de tine când vinzi mai departe ceea ce produci și TVA plătit pentru tot ceea ce contribuie la procesul de producție – mașini, utilaje, echipamente, consumabile etc.), pentru firmele de intermediere (magazine de desfacere de exemplu) înseamnă mai degrabă plată decât încasare: plătesc 124 lei (24 lei TVA) ca să cumpăr minereul de fier, îi pun un adaos comercial de 10 lei și încasez pe el 134 lei fără TVA (adică 166 lei cu TVA, din care TVA este 32 lei; am plătit 24 lei TVA să cumpăr minereul, am încasat 32 lei din minereul vândut cu factură mai departe, fără să fac altceva decât să îi adaug 10 lei. Aparent, expertul fiscal ar spune: ai de plată TVA după regularizare pentru că ai plătit 24 lei TVA și ai încasat 32 lei, se regularizează cu 8 lei TVA (TVA aferent cumpărărilor este mai mare decât TVA aferent vânzărilor, soldul 4426 este debitor). Însă situația nu identică pentru toate afacerile. La firmele mici, care vând puțin (doar intermediază), TVA aferent cumpărărilor poate fi mai mare decât TVA aferent vânzărilor de cele mai multe ori (vinzi cu costuri mari), acolo poate fi mereu vorba de încasat TVA, tocmai de aceea statul a creat pentru microîntreprinderi posibilitatea de a nu fi plătitori de TVA. La firmele mari situația e complet inversă: acolo vânzarea se face cu costuri / unitate vândută mult mai mic, regularizarea e de cele mai multe ori negativă (vorbim de TVA de plată, și nu puțin). Firmele mari au de plată TVA în timp ce firmele mici au de încasat TVA de cele mai multe ori. Companiile puțin capitalizate, intensive în muncă plătesc TVA mai mult decât cele care au bunuri de capial și tehnologie semnificativă.

– Plata, încasarea și regularizarea TVA reprezintă un efort și o muncă neplătită pe care sectorul privat o execută pentru stat. TVA este o taxă indirectă aplicată pe cifra de afaceri. Statul obține eficient niște bani fără a avea personal plătit care să asigure colectarea. Are doar niște inspectori care pe sărite controlează și mențin situația sub control. Cu cât TVA este mai mare, cu atât profitul statului este mai mare. Printr-un TVA mare (și prin orice taxă indirectă aplicată afacerilor cum ar fi impozitul pe dividend, impozitul pe profit etc.) firmele sunt transformate abuziv în încasatori de taxe pentru stat (agenți fiscali) și își pierd timp semnificativ cu formalitățile de decontare, fără a avea un profit prea mare din acest lucru.

– Regularizarea TVA cu statul este o altă operațiune greoaie. Când ai de recuperat bani de la stat îi recuperezi greu. Când ai de plătit bani din TVA la stat trebuie să o faci cu maximă rapiditate pentru că altfel intri în belele cu fiscul (penalități, dobânzi usturătoare). Fluxul de nu numerar al unor afaceri poate fi dat peste cap de această taxă, decontările de TVA cu statul depinzând nu doar de cât vinzi (încasând TVA) ci și de cât cheltuiești (plătind TVA). TVA este deci un element de impredictibilitate semnificativ pentru lichiditatea oricărei afacere.

TVA este cea mai importantă la bugetul de stat. Aceasta nu înseamnă că taxa respectivă nu trebuie diminuată la un nivel suportabil pentru toată lumea. Deși contabilii și experții fiscali încearcă să ne convingă de contrariul, consumatorii și producătorii sunt de aceeași baricadă când vine vorba de reducerea taxelor. Prin taxarea excesivă, bunurile ajung mai scumpe la consumatori. Taxarea excesivă reprezintă cost și stres pentru o afacere. Taxarea excesivă este o formă incorectă și abuzivă de austeritate care trebuie redusă la minim. Taxarea excesivă generează birocrație, corupție și privilegii pentru unele companii în piață (decontări ilegale de TVA, controale preferențiale la anumite firme în timp ce altele sunt ocolite sistematic). Taxarea excesivă omoară lent din economia care trebuie să fie prioritatea zero pentru orice națiune și care zi de zi ne servește bunurile de care avem atâta nevoie: economia privată. Experții fiscali sau contabilii, care încearcă să ne convingă de neutralitatea TVA pentru mediul de afaceri, privesc tehnic problema și scapă argumentul esențial al discuției, cel economic.

TVA atunci când scade (ca orice taxă dealtfel) pune pe picior de egalitate toate companiile. Cu cât taxele sunt mai mici (mai ales cele indirecte), cu atât afacerile se concurează mai puternic între ele și rezistă dacă ajung la consumator în condițiile cele mai bune. O taxă mare face ca o parte din companii să evazioneze pe riscul lor, altele să evazioneze cu ajutorul fiscului în timp ce altele dau faliment încercând să fie corecte.

Dacă tot e neutral mediul privat de afaceri la TVA, de ce să nu îl facem 100%?