'De la 1 ianuarie 2018 ne conectăm cu casele de marcat. Anul care vine va începe comercializarea caselor de marcat. Acesta a fost un proiect de suflet al meu, dacă poţi să pui suflet în conectarea unor case de marcat la un server al ANAF, dar m-am implicat foarte mult, pentru că legea e de doi ani şi nu s-a întâmplat nimic. Eu am investit mult efort şi nervi ca să se întâmple cât mai repede şi sper ca specificaţiile să fie publicate în Monitor (Monitorul Oficial – n. r.) în câteva zile şi apoi să înceapă procedura tehnică de autorizare a modelelor care vor fi comercializate. Noi avem anul viitor nişte calendare cu marii contribuabili, mijlocii şi mici care trebuie să se conecteze. Eventual, dacă, dar eu nu vreau să zic asta, dar dacă se vor înregistra nişte întârzieri decalăm un pic calendarele ca să fie pentru toată lumea normal. Dar eu nu vreau să se întârzie', a spus Doroş.

În ceea ce priveşte inspecţia fiscală, şeful ANAF afirmă că inspectorii se duc în control prea târziu şi constată sume prea mari.

'Analizele noastre ne spun că ne ducem în control prea târziu, constatăm sume prea mari, penalităţile care vin ataşate sunt prea mari, iar activele nete pe care aplicăm aceste sume suplimentare şi penalităţi sunt prea mici. Atunci rezultă insolvenţe şi din aceste insolvenţe procentul de revenire în circuitul economic normal este de 3-4%, ceea ce este nemulţumitor pentru noi. Ce ne-am dori noi ar fi să ne ducem cât mai devreme, să constatăm sume mai mici pe active nete mai mari, mai uşor de plătit şi companii care să poată să supravieţuiască', a precizat el.

Potrivit acestuia, trebuie implementată o strategie de conformare, iar contribuabilii care nu vor să plătească taxe trebuie eliminaţi de pe piaţă cât mai repede.

'În acelaşi timp, chestia asta cu controlul. În strategia de conformare, controlul e ultima fază. Noi trebuie să implementăm, şi asta facem, o strategie de conformare. Strategia de conformare înseamnă că ne uităm la toţi contribuabilii, stabilim analiza de risc pe care o aplicăm tuturor, vedem care sunt cu risc mic, care sunt cu risc mijlociu şi mare şi, la fiecare dintre ei, aplicăm măsurile de conformare cuvenite. La cei cu risc mic este dialogul şi ajutorul, la cei cu risc mediu este ajutorul să intre în categoria de risc mic şi la cei care au risc mare, cei care nu vor să plătească taxe, interesul este să îi eliminăm de pe piaţă cât mai repede', a explicat preşedintele ANAF.