La rândul ei, corectitudinea se obține prin competență, expertiză și, mai ales, prin respectul pe care trebuie acordat celor care studiază proiectul. În acest sens, orice guvern ar trebui să nu subestimeze progresele pe care societatea românească le-a făcut în ultimii douăzeci de ani pe calea înțelegerii unor fenomene sau trenduri economice, poate  nu prin studii teoretice, dar sigur în mod intuitiv și prin contactele directe și personale cu ceea ce numim economia de piață.

   Proiectul “România competitivă” are probleme din punctul de vedere al credibilității.

  Nu mă refer la credibilitatea posibilității de aplicare de către un guvern de termen scurt și nici la contextul politic total inadecvat unui necesar consens politic asupra aplicării datorită necunoașterii rezultatului electoral. Mă refer la modul în care sunt “aruncate” în text cifre esențiale pentru conturarea obiectivului pe care și-l propune guvernul prin acest Proiect. Iată a ce mă refer. Citez: “… trebuie urmărită, în primul rând, o cât mai bună valorificare a factorilor care intră în componența PIB-ului potențial – capital, forță de muncă, productivitate (inclusiv capital natural) – ca singura cale de a stimula în mod sustenabil o creștere economică de la 3% la 5% anual. Aceasta ar putea duce România la un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor la puterea de cumparare standard la un echivalent de aproximativ 70% din media UE în anul 2020 (luând în calcul un nivel de creștere de 2% anual la nivelul Uniunii Europene).“

Prima problemă de credibilitate este tocmai cea pe care autorii Proiectului o consideră a fi centrală și care ( felicitări pentru curaj)  apare pentru prima dată într-un document guvernamental după 1990. Este problema PIB-ului potențial și a modului în care acesta determină ritmul creșterii economice. După cum se știe, PIB-ul potențial este definit ca fiind “cel mai înalt nivel al  produsului interior brut posibil de menţinut pe termen lung  de către economia naţională. Altfel spus, este nivelul pe care o economie îl poate susţine în condiţiile unei utilizări depline a factorilor de producţie, cu un nivel scăzut al şomajului  considerat normal în baza Legii Okun, conform căreia pentru o creştere economică de 3% este necesară o scădere a ratei şonajulu de 1% şi fără tensiuni inflaţioniste”. Proiectul prevede ca printr-o mai bună valorificare a factorilor PIB-ului potențial să se realizeze o creștere economică de la 3% la 5% anual ceea ce ar presupune conform Legii Okun o scădere a ratei șomajului pe aceiași perioadă între 1,8-2%  ca și o dinamică a prețurilor fără tensiuni inflaționiste.

Este posibilă realizarea concomitentă a acestor condiții? Foarte puțin probabil deoarece sunt previzibile tendințe total opuse celor așteptate de către autori. Astfel, în viitorii 3-5 ani este mai mult decât probabilă o creștere a șomajului în România determinată de trei factori:

a) Reîntoarcerea în țară a cel puțin 10% din emigrația română datorată nu numai Brexit-ului ci și a previzibilelor înăspriri a condițiilor de circulație a forței de muncă în UE (în acest context apare ca fiind paradoxal tocmai efortul pe care Proiectul îl face pentru a aduce cât mai rapid în țară un număr cât mai mare din cei care lucrează în UE);

b) stagnarea sau chiar reducerea ofertei de locuri de muncă în România ca o consecință a scăderii dramatice a programelor investiționale și atragerii de fonduri comunitare în perioada 2015-2018(posibil și ulterior acestui an);  

c) neconcoranța dintre cererea reală de forță de muncă pe meserii și activități pe de o parte și sistemul de învățâmânt, pe de altă parte,  care nu este adaptat acestei cereri la nivel universitar și are mari dificultăți în operaționalizarea învățământului dual.

Este de așteptat ca spre sfârșitul anului 2016 să intrăm într-o curbă ascendentă a inflației datorită estompării firești a efectelor reducerii de TVA.

A doua problemă de credibilitate o reprezintă imposibilitatea cunoașterii modului în care autorii consideră ca fiind optim ritmul de creștere de 5%.

Nu mă refer la lipsa din Proiect a unui eventual studiu de fundamentare ci la suspiciunile care apar în legătură cu posibilitatea de fundamentare corectă a unei astfel de cifre optimale în stadiul actual de dezvoltare a științei economice și în condițiile actuale de volatilitate ale cadrului geopolitic și geoeconomic. Una dintre cele mai actuale și mai animate dezbateri ale lumii academice din domeniul economiei este cea a determinării modului de calcul a ratei creșterii economice.   (vezi: Mircea Coșea “Grandoarea și decăderea PIB-ului” în Lettre Internationale 96/2015).

În centrul acestor dezbateri se găsesc elementele noi ale evaluării PIB și care, în marea lor parte, țin de efectele globalizării cum ar fi:

consecințele creșterii rolului societăților multinaționale; dificultățile de precizare și evaluare a locului unde se produce și se capitalizează profitul, adică localizarea creației de PIB;

modul în care PIB nu ține cont de procesul redistribuirii veniturilor;

nu contabilizează economia informală și nu ia in calcul efectele negative ale creșterii economice asupta calității mediului natural prin indicatorul Green Gross Domestic Product ca și importanța indicatorului de bunăstare: Index of Sustainable Economic Welfare.

Cele mai importante discuții asupra corectitudinii calculării ratei optime de creștere economică prin valorificarea elementelor PIB-ului potențial se axează pe problematica Indicelui Progresului Autentic (Genuine Progress Indicator). Acest indicator ia în calcul nu nunmai dimensiunea economică ci și cea socială a creșterii. Astfel, se ține cont de redistribuirea veniturilor, costul criminalității și al deprecierii mediului, fiind compus din două părți. Prima parte reprezintă raportul dintre veniturile și cheltuielile curente la nivel societal ( onsumul curent, consumul instituțional, producția nonmarfară, timpul liber, consumul rezidual) iar partea a doua reprezintă măsurarea așa numitei “dezvoltării  echilibrate” (ponderea energiei regenerabile, pierderile prin creanțe externe, daunele irecuperabile aduse mediului natural și pierderea definitivă de suprafață agricolă, pierderile prin boli neeradicate, epidemii, epizotii, efectele iremediabile ale încălzirii globale).

Enumerarea pe care am făcut-o poate să pară exhaustivă și chiar inutilă dar am dorit să arăt că un calcul al ratei de creștere optimale din punctul de vedere al PIB potențial este greu de estimat cu corectitudine în momentul de față sau chiar poate fi contrară dorințelor pe care și le pun autorii Proiectului. Astfel, înafară de complexitatea calculului, apare și problema evaluării gradului în care mărimea aritmetică a ritmului este direct proporțională cu mărimea rezultatului. De exemplu, statistica internațională arată că în țări dezvoltate precum SUA, Suedia sau Japonia în pofida măririi ritmului creșterii economice, Indicele Progresului Autentic a scăzut. Rezultă că nu cifra creșterii atestă dezvoltarea și bunăstarea ci calitatea acestei cifre care, întotdeauna este în primul rând expresia unei viziuni bazate pe reforme structurale și în al doilea rând pe acumulare cantitativă.

Proiectul dă impresia că stabilirea creșterii de 5% nu a avut la bază complexitatea evaluării reeșită din prezentarea de mai sus a dezbaterilor actuale ci doar un simplu calcul de ratrapaj având ca pilon de referință nivelul actual și ritmul previzionat de creștere al economiei UE.

 Aceasta este, de altfel, a treia problemă de credibilitate. Proiectul pleacă de la o creștere estimată a economiei europene de 2%, preluând calculele instituțiilor internaționale dar situația de ultimă oră contrazice aceste calcule.

Dacă s-ar fi ținut seama de ultimile evoluții ale analizelor privind trendul economiei europene s-ar fi putut prezenta o evaluare mai realistă. Este suprinzător pentru mine faptul că autorii Proiectului au omis rezultatele uneia dintre cele mai apreciate analize care stă la baza orinetării politicilor economice pentru perioada 2017-2020 în țări ca Germania, Franța, Italia, Olanda, Austria, Slovenia și Țările Baltice. Este vorba despre teoria “stagnării secular” a lui Larry Summers (vezi Larry Summers: “US Economic Prospect. Secular Stagnation, Hysteresis and Zero Lower Bound” Business Economic 49/2014). Nu este nici locul și nici obiectul prezentării acestei teorii în materialul de față dar trebuie spus că acesta conduce la o cu totul altă abordare a ritmului de creștere față de modelul liniar pe care îl adoptă Proiectul “România competitive”.

Ce concluzie poate fi prezentată în finalul acestei pledoarii pentru credibilitatea unor documente strategice de importanța Proiectului pe care l-am anlizat?

Proiectul “România Competitivă” este superior oricărui alt proiect de țară creat după 1990 dar știința economică a progresat enorm în ultimii zece ani și a redeschis “dosare” considerate închise de generațiile anterioare. Rata creșterii optimale prin prisma PIB potențial este unul dintre ele. Nu se mai poate “vorbi în general” și nici avansa cifre fără luarea în calcul a tuturor “inovațiilor” din domeniu.

Populația nu mai crede politicul. Are nevoie de mai multă seriozitate și de mai multă considerație din partea autorităților pentru a da credibilitate unui proiect. În caz contrar îl va cataloga drept propagandă electorală, adică minciună.