„În exerciţiul 2014-2020, vorbim de sume rambursate de Comisia Europeană de aproximativ 2,6 miliarde de euro pentru programul de agricultură Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi subvenţii, precum şi de aproximativ 600 de milioane de euro în ceea ce priveşte fondurile gestionate de Ministerul Dezvoltării şi Fondurilor Europene”, a afirmat ministrul delegat Marius Nica, citează Agerpres.

Potrivit acestuia, gradul de absorbţie nu este „mulţumitor”. „În comparaţie cu alocarea pe care o avem, gradul de absorbţie nu este mulţumitor, din punctul meu de vedere. Principala cauză a fost anul 2016, când proiectele au fost lansate cu întârziere sau când nu a existat nicio lansare de ghiduri de finanţare pentru ca beneficiarii să poată să depună proiecte”, a menţionat Marius Nica. 

Comparând gradul actual de absorbţie a fondurilor europene cu cel înregistrat în perioada de programare anterioară, ministrul delegat pentru Fondurile Europene a afirmat că „dacă privim că avem posibilitatea să folosim aceşti bani europeni până în 2023, suntem cam în aceeaşi poziţie”. 

Referindu-se la discuţiile purtate cu reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru ITI-DD şi cei ai eventualilor beneficiari, Nica a menţionat că acestea au avut în vedere stadiul fiecărui proiect depus pe acest mecanism financiar şi urgentarea proiectelor. 

„Sunt progrese semnificative, dar trebuie depus în continuare un efort consistent pentru a evita pierderea de fonduri europene în 2018, pe Programul Operaţional Regional (POR), unde avem o ţintă de aproximativ 850 de milioane de euro, sumă pe care trebuie să o declarăm la Comisia Europeană”, a afirmat ministrul delegat pentru Fondurile Europene. 

Cele aproximativ 40 de proiecte depuse pe POR în cadrul ITI-DD şi aflate în diferite stadii de evaluare reprezintă „un semnal bun, dar nu şi suficient”, a menţionat Nica. 

ITI-DD este singura investiţie teritorial-integrată care se implementează în România în actuala perioadă de programare. Acest mecanism financiar nou la nivel european presupune alocarea unor fonduri din mai multe programe operaţionale unei zone delimitată geografic, cu un anumit specific, în vederea dezvoltării. 

 

Bugetul total estimat al acestui instrument este de 1,1 miliarde de euro din fonduri europene, la care se adaugă finanţarea naţională. 

Potrivit ADI ITI-DD, până în prezent, prin PNDR au fost contractate 130 de proiecte în valoare de circa 5,9 milioane de euro. Acestei sume i se adaugă finanţarea obţinută de cele cinci grupuri de acţiune locală în valoare totală de 12,9 milioane de euro. 

De asemenea, prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime au fost contractate 4 proiecte în valoare de circa 5,3 milioane de euro. Acestei sume i se adaugă finanţarea câştigată de Grupul local de pescărie durabilă Delta Dunării în valoare de 9,4 milioane de euro. 

Valoarea totală a celor peste 860 de proiecte pentru care ADI ITI-DD a emis avize de conformitate cu Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării, aprobată anul trecut de Guvernul României, este de peste 455 de milioane de euro, din care alocarea ITI-DD este de aproximativ 286 de milioane de euro.