„Analizând volumul total al investiţiilor în retail din Europa, tranzacţiile de pe plan local reprezintă mai puţin de 1% din volumul înregistrat la nivel european, majoritatea achiziţiilor fiind realizate de un singur investitor (NEPI n.red.). Privind în perspectivă, ne aşteptăm ca, pe fondul îmbunătăţirii indicatorilor macroeconomici din ultimul an, România să revină uşor în atenţia investitorilor străini, în special a celor ce urmăresc randamente mai ridicate decât cele obţinute pe pieţele din vestul Europei”, a declarat Marius Grigorică, senior consultant în cadrul departamentului de investiţii al DTZ Echinox.

Activitatea europeană de investiții în proprietăţi comerciale din sectorul de retail a ajuns la 34 mld. euro în 2013, în creştere de la 29 mld. euro, în 2012. Performanţa înregistrată în 2013 depăşeşte cu mult media istorică de 28 mld. euro, care a ramas stabilă de la an la an, în perioada 1999 – 2012, potrivit celui mai recent raport de investiţii elaborat de DTZ.

Investitorii au manifestat un interes deosebit pentru activele de retail din Marea Britanie (11,1 mld. euro) şi Germania (9,3 mld. euro) în special, care a reprezentat 33%, respectiv 27% din volumul investiţiilor din 2013. Europa de Sud a cunoscut, pe parcursul anului, cea mai mare creştere a volumului de investiţii, cu achiziţii în valoare de 3 mld. euro în 2013, de la 0,7 mld. euro în 2012.

Investițiile în centre comerciale au revenit brusc în 2013, cu un volum de 17 mld. euro, în creştere de la 13,7 mld. euro în 2012. Piaţa centrelor comerciale din Marea Britanie a fost extrem de favorabilă, reprezentând 31% din volumul înregistrat la nivel european. În afara pieţelor principale, în Europa de Sud s-au înregistrat niveluri accentuate de activitate, cu un volum total de aproximativ 1,7 mld. euro în 2013.

„Odată cu îmbunătățirea perspectivelor macro economice din Europa, observăm şi o revenire mult aşteptată a încrederii consumatorilor şi retailerilor. Acest mediu comercial pozitiv continuă să atragă o sursă tot mai mare de capital pe pieţele de retail din Europa ce se reflecta într-o comprimare a  randamentelor, în special pe pieţele care nu au înregistrat creşteri de capital în ultimii ani. Actorii de pe piaţă continuă să favorizeze activele din centrele comerciale care totalizează 61% din totalul investiţiilor de retail în 2013”, a declarat Adrian Powel, Head of EMEA Retail în cadrul DTZ.

Investitorii locali au fost dominanţi pe piaţa centrelor comerciale şi au capitalizat 54% din achiziţiile anului 2013. Investitorii non-europeni deţin 27% din volumul total, preferând o gamă largă de ţări din regiune, inclusiv pieţele principale, cele din Europa Centrală şi de Sud.

Fondurile de investiţii au ramas jucători dominanţi în ceea ce priveşte investiţiile în retail şi centre comerciale, acoperind proiecte de toate dimensiunile. Valoarea investiţiilor nete ale fondurilor pe piaţa europeană a centrelor comerciale a crescut la 3,6 mld. euro. Deşi investitorii imobiliari listaţi la bursă au fost interesaţi în principal de achiziţii de proprietăţi cu preţuri între 100 şi 500 mil. euro, volumul activelor vândute în 2013 de către aceştia, a depăşit volumul celor achiziţionate.