Încrederea a revenit după ce economia Franţei a revenit pe creştere şi cea a Spaniei a înregistrat un avans de 0,7% în trimestrul trei din 2016

Potrivit datelor publicate vineri de Comisia Europeană, indicele privind încrederea în economie a consumatorilor şi a companiilor din zona euro a crescut în octombrie la 106,3 puncte, de la 104,9 puncte în septembrie. Este cel mai ridicat nivel din luna decembrie 2015. Cifra comunicată de Executivul comunitar este mai mare decât estimările analiştilor intervievaţi de Bloomberg, care se aşteptau la menţinerea indicelui la 104,9 puncte. 

Datele reprezintă un semn de optimism privind evoluţia economiei zonei euro, după ce decizia Marii Britanii de a ieşi din UE (Brexit) a sporit riscurile la adresa redresării fragile şi inegale din regiune. Ritmurile inegale de creştere păstrează presiunile asupra Băncii Centrale Europene pentru menţinerea programului de relaxare cantitativă, menit să stimuleze economia şi să evite riscul unei spirale deflaţioniste. 

Luni, Oficiul European de Statistică (Eurostat) va publica datele preliminare privind PIB-ul în UE. 

Potrivit datelor recente ale Eurostat, PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,3% în trimestrul doi din 2016, după un avans de 0,6% în precedentele trei luni, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat o expansiune de 0,4%, după un avans de 0,5% înregistrat în precedentele trei luni.

Laureatul premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz consideră că Italia şi alte state vor ieşi din zona euro în următorii ani şi că vina pentru problemele economice ale Europei revine politicilor de austeritate promovate de Germania.

Europa nu are hotărârea de a adopta reformele necesare precum crearea unei uniuni bancare care să implice garantarea comună a depozitelor bancare şi, de asemenea, îi lipseşte solidaritatea transfrontalieră, a apreciat miercuri Joseph Stiglitz, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt. 

"Va mai exista o zonă euro peste 10 ani, însă întrebarea este 'Cum va arăta ea?'. Este foarte puţin probabil că ea va mai avea 19 state membre. Este dificil să spunem cine va mai face parte", a spus Stiglitz. 

"Populaţia Italiei este din ce în ce mai dezamăgită de euro. Italienii încep să conştientizeze că Italia nu funcţionează în interiorul zonei euro", a adăugat Stiglitz. 

AGERPRES