Schaeuble a mai spus că Banca Centrală Europeană va face tot ceea ce este necesar pentru a proteja euro, dacă grecii vor vota împotriva planului de austeritate propus de creditorii internaţionali (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană) la referendumul din 5 iulie, potrivit celor trei persoane, care au făcut declaraţii sub rezerva anonimatului, menţionând caracterul privat al discuţiilor.

Atitudinea Germaniei sugerează că factorii de decizie de la Berlin se pregătesc pentru un vot negativ al grecilor la referendumul de duminică, notează Bloomberg.

'Scopul nostru rămâne menţinerea Greciei în zona euro, indiferent de rezultatul de la referendum. Depinde de Grecia să decidă dacă doreşte sau nu să rămână în zona euro', a declarat telefonic Antje Tillmann, parlamentar din partea Uniunii Creştin-Democrate, a cancelarului Angela Merkel.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului de Finanţe german a refuzat să comenteze pe această temă, invocând caracterul privat al reuniunii de marţi. AGERPRES