„O să-i întrebăm pe bucureșteni dacă doresc să se introducă o taxă de mediu. Dacă ei sunt de acord, o vom introduce, pentru că vom ajunge ca în București să nu mai putem circulă. Fără taxa de mediu au venit toate rablele din Europa în România și în special în Capitală. Nu avem cum să continuăm așa”, a declarat primarul Gabriela Firea.

 Timbrul de mediu a a fost eliminat printr-o lege inițiată de șeful PSD, Liviu Dragnea. Legea prevedea eliminarea a 102 taxe nefiscale și a fost votată în Parlament pe 25 octombrie 2016, iar timbrul de mediu a fost eliminat în februarie 2017 și a dus la creșterea importului de mașini second hand, scrie HotNews.

 Liviu Dragnea a revenit săptămâna trecută asupra acestei decizii. Președintele PSD a declarat săptămâna trecută  la Parlament, că ministrul Mediului, Gartiela Gavrilescu, are că temă elaborarea unui pachet de măsuri pentru limitarea importurilor de mașini second-hand în România, el precizând că nu e vorba de reintroducerea unei taxe de poluare, potrivit News.ro.

 „Doamnă Grațiela Gavrilescu are temă să vina cu o propunere în sensul asta. Dar nu de introducere a unei taxe, ci să vedem care este cel mai bun pachet de măsuri pentru că importul de mașini second hand să nu mai crească și să crească producția internă. Eu cred că o mărire a numărului de unități pentru programul RABLĂ ar fi foarte bună pentru producția de autovehicule din România”, a declarat Dragnea.