''Poziţia Chinei este una consecventă'', a declarat Qin Gang, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, într-o conferinţă de presă, în care a fost întrebat despre poziţia Beijingului referitoare la situaţia din Ucraina.

China a afirmat că respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei într-o serie de documente politice bilaterale semnate de când cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice.

''Credem că poporul ucrainean este capabil să rezolve problemele cu care se confrunta ţara'', a mai spus purtătorul de cuvânt chinez.AGERPRES