"După introducerea de către SUA a tarifelor vamale împotriva Chinei, măsurile chineze au intrat în vigoare imediat", a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Lu Kang. 

Acesta nu a detaliat natura şi nici mărimea măsurilor de retorsiune, însă, anterior, autorităţilor de la Beijing au avertizat că vor impune tarife vamale pentru importuri americane în valoare de 34 miliarde de dolari, răspunzând astfel punct cu punct la măsurile Washingtonului. 

Citând surse din Administraţia vamală, agenţia de presă Xinhua precizează că tarifele vamale chineze au intrat în vigoare vineri, la ora locală 12.01 p.m. (04.01 GMT). Xinhua precizează că tarifele impuse de China pentru importurile americane sunt de 25%, similar cu cele impuse de Washington pentru produsele chineze. 

"Un război comercial a început. Impactul asupra economiei chineze de pe urma tarifelor impuse de SUA pentru produse chineze în valoare de 34-50 de miliarde de dolari ar urma să fie limitat. Dacă vor impune tarife pentru produse chineze în valoare de 250 miliarde de dolari, impactul va fi mult mai mare nu doar asupra celor două economii ci şi asupra economiei mondiale şi lanţurilor globale de aprovizionare", a apreciat Wang Jun, economist şef la Zhongyuan Bank. 

Administraţia Trump a avertizat că ar putea viza în total bunuri chineze în valoare de peste 500 miliarde de dolari, adică o sumă comparabilă cu valoarea totală a bunurilor importate de SUA din China anul trecut.