Potrivit estimărilor IFR, piaţa globală de roboţi pentru prestări de servicii, segment care include roboţii care pot tunde iarba sau curăţa geamurile, ar urma să crească până la 46 de miliarde de dolari în perioada 2016-2019 de la aproximativ şapte miliarde de dolari în 2015. 

Roboţii pentru prestări de servicii, care pot efectua sarcini utile pentru oameni şi sunt deseori mobili, se deosebesc de roboţii industriali, care sunt utilizaţi în scopul producţiei automatizate şi în mod normal sunt amplasaţi în interiorul unor uzine. Roboţii industriali, cu vânzări globale estimate la 46 miliarde de dolari numai anul trecut, sunt de departe o piaţă mult mai mare însă ritmul de creştere a fost susţinut de cererea chineză care în prezent încetineşte. 

"Cererea de roboţi pentru prestări de servicii a ajuns la un punct de cotitură. Pe lângă segmentul deja consacrat al roboţilor care oferă servicii profesionale, este din ce în ce mai dinamic segmentul roboţilor pentru utilizarea în scopuri domestice şi personale", a declarat preşedintele IFR, Joe Gemma. 

Pe lista jucătorilor principali pe piaţa roboţilor pentru prestări de servicii se regăsesc nume precum Intuitive Surgical, iRobot Corporation şi Google din SUA, firma chineză DJI şi firma germană Kuka. Pe piaţă activează de asemenea mai multe sute de start-upuri. 

Potrivit estimărilor IFR, până în 2019 roboţii care oferă servicii profesionale şi roboţii pentru utilizarea în scopuri domestice şi personale vor controla o pondere relativ egală din piaţa roboţilor pentru prestări de servicii. În ceea ce priveşte vânzările de roboţi umanoizi acestea nu au fost semnificative până acum dar aproximativ 8.000 de unităţi ar urma să fie vândute până în 2019 pe măsură ce o serie de companii precum Honda, Kawada şi Toyota dezvoltă astfel de roboţi care să fie utilizaţi şi în alte scopuri decât jucării sau divertisment. Agerpres