La evenimentul din acest an, sunt așteptați mii de fani smart din lumea întreagă, unii dintre aceștia cu modele smart personalizate sau modificate individual. Tema smart times în acest an este mobilitatea electrică, prezentată sub umbrela „Electrify your life”. 

Cu smart fortwo, forfour sau fortwo cabrio, brandul de mașini urbane transformă în realitate combinația dintre plăcerea autentică de a conduce și eliminarea emisiilor poluante. De altfel, smart este singurul producător auto care oferă atât opțiunea de motorizări electrice, cât și pe combustie, pe întreaga gamă de modele.

Organizatorii evenimentului din Salou au pregătit un program diversificat pentru participanți, cuprinzând activități sportive, excursii distractive prin Catalonia, muzică live și discuții interesante cu designeri, specialiști tuning și experți auto. În plus, în cadrul evenimentului din acest an, un accent important este plasat pe cluburile smart din jurul lumii. Fiind inima comunității smart, reprezentanții acestora le vor prezenta fanilor internaționali ai mărcii de mașini urbane. 
Printre activitățile din cadrul evenimentului smart times se află și târgul smart, marea paradă smart – care atrage o mulțime de oameni în fiecare an, dar și concursul smart times, unde vor fi desemnate modelele preferate ale fanilor smart. Gama de activități este completată de oportunitatea de a testa modelele smart electric drive.