Mai mult de 152.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în creștere cu 38% față de anul trecut, cheltuind aproximativ 142,07 milioane de lei, cu 51% mai mult comparativ cu anul precedent. În străinătate au călătorit pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă din acest an aproape 9.000 de turişti, în scădere cu 12% de anul 2014. Aceştia au cheltuit, în afara țării, pentru servicii turistice, aproximativ 4,8 milioane de euro, în scădere peste 8% faţă de anul anterior, potrivit studiilor FPTR. Din analiza realizată de către FPTR mai reiese că numărul românilor care au ales să petreacă Revelionul în străinătate a scăzut, dar a crescut semnificativ numărul celor care au ales destinaţii turistice din România.

De asemenea, cea mai mare creştere a fost în segmentul rural, unde numărul de locuri clasificate aproape că s-a dublat. Din totalul de 100.000 de locuri de cazare, 80.000 de locuri au fost puse la dispoziţie în această perioadă, fiind ocupate în proporţie de 70% de cei 56.000 de turişti care au preferat să-şi petreacă revelionul la ţară. Creşteri s-au înregistrat şi în zonele montane, unde 37.050 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa la munte, iar 31.500 de persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în creştere cu aproximativ 5% față de anul anterior. Alţi 27.000 de romani au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare, pentru litoral au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100.

În ceea ce priveşte tarifele percepute, în perioada sărbătorilor, se constată că acestea au crescut față de anul anterior cu o medie de 5%. Românii au cheltuit peste 142 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în creştere cu 51% față de anul anterior. Cererea a fost foarte mare în zonele montane şi în marile oraşe, iar creşterea mică a tarifelor față de anul trecut a făcut ca hotelurile, restaurantele şi cluburile să fie ocupate în proporţie mai mare în comparație cu Revelionul 2014. Preferinţele romanilor s-au îndreptat către hotelurile de categorie foarte bună, hoteluri renumite sau spre oferte foarte ieftine. Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.

Pe de altă parte, chiar dacă au beneficiat de un număr mare de zile libere, mai puţini romani au plecat anul acesta în strainatate pentru petrecerea Revelionului. Astfel, numărul românilor care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte ţări a scăzut cu aproximativ 12% față de anul 2014, ajungând la 8940 de turişti. De asemenea, statisticile demonstrează că romanii au cheltuit mai puţini bani în străinătate pentru aceste sărbători, aproximativ 4.8 milioane euro, în scădere cu 8% fata de anul anterior. Se constată și anul acesta o creştere a cererii pentru destinaţiile exotice, datorată unui număr mare de zile libere ce permite deplasări în destinaţii îndepărtate şi a schimbării mentalităţii romanilor cu venituri peste medie, care au început să renunţe la economii în ceea ce priveşte vacanţele. Cele mai solicitate destinaţii externe au rămas: Austria, Bulgaria, Grecia, Franta.