Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,33%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o creştere de 0,12% iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 1,17%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,40%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 0,39%. 

Valoarea totală a schimburilor realizate vineri la BVB s-a majorat la 44,38 milioane lei (9,6 milioane de euro) faţă de 27,35 milioane de lei (5,96 milioane euro) în şedinţa de joi. 

Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Banca Transilvania (13,37 milioane de lei), BRD (7,001 milioane lei), şi Romgaz (1,27 milioane de lei).

AGERPRES