De ce există tendința de apreciere a leului? Deoarece restul lumii, în special Europa, tipărește bani într-o veselie, iar dobânzile au devenit ridicol de mici la toate principalele monede internaționale. Efectul? Un tsunami de lichidități care pleacă de la principalele bănci centrale ale lumii, afectează economiile acestora și se revarsă și asupra piețelor emergente. Fenomenul ne afectează cu o oarecare întârziere, nu uitați că, ultima dată, pe noi ne-aprins febra boom-ului speculativ taman când Fed spunea stop și creștea dobânzile. Asta se întâmpla pe vremea când, cu maximă perspicacitate, ex-premierul Tăriceanu ne sfătuia să cumpărăm case în Florida, că sunt ieftine. Prin 2006-2007. Piața deja se prăbușise în SUA, dar la noi era euforie totală. Nimeni nu a înțeles mecanica valului inflaționist (să fim docți: transmisia internațională a ciclului economic): valul inflaționist lovește România târziu pe faza de boom, căci de asta suntem noi Periferie și ei Centru, și se retrage fix așa cum a și venit, din cauza golului creat în Centru.
Ce se întâmplă concret pe piața valutară din cauza politicii inflaționiste a marilor puteri? Crește cererea pentru monedele emergente, deoarece investitorii încearcă să-și pună averea la adăpost. În mod normal, pe o piață liberă, prețul acestor monede ar trebui să crească. Doar că băncile centrale din “lumea a doua” împiedică acest lucru. Ele intervin fie cumpărând valuta în exces și vânzând monedă locală, fie tipăresc pur și simplu bani, asortând politica monetară domestică la politica globală și mergând în tandem cu marile bănci centrale. Dacă nici asta nu se cheamă “convergență”, atunci pe bune că nu știu ce-ar mai putea însemna convergența…
În anii 2005-2008 BNR a intervenit pe piață, a cumpărat masiv valută și a pus în circulație lei; și-a triplat rezerva valutară; a triplat și cantitatea de lei din economie. Fără comentarii… s-a scris destul și știm cu toții ce a urmat.
